VIDEO: Sebastian Burduja e unul din GENIALII României! A venit la Bistrița să discute variantele de SALVARE a țării!

Sebastian Burduja este liderul PACT, partid al tinerilor care au studiat în străinătate, dornici să reconstruiască România, din temelii! A participat la alegerile din 2016 și a adunat 7.000 de voturi , ca independent în județul Neamț.

 

Sebastian Burduja a absolvit printre primii Universitatea Stanford, după care a fost acceptat ca dublu masterand la Harvard Business School (MBA) și la Harvard Kennedy School of Government (HKS). Pratic, cele mai bune instituții academice din lume pe domeniile de administrare a afacerilor, respectiv politici publice.

Este fondator Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), cea mai mare organizație a românilor din Diaspora.

– în 2012 a fost recrutat de Banca Mondială, în cadrul unității de dezvoltare socială a diviziei Europa și Asia Centrală (ECA), la sediul central din Washington, D.C. A fost membru al unei echipe internaționale de experți pe proiecte strategice de dezvoltare urbană și regională, în special pentru România, în contextul unui efort de asistență tehnică cu privire la creșterea capacității administrative de absorbție a fondurilor nerambursabile.

Acum 3 ani, Burduja  a pus bazele unei platforme politice PACT , un proiect luat de la zero , care a integrat o serie de oameni valoroși, timp de 10 ani. Ca model a luat generația pașoptistă… un grup de tineri care s-au întors acasă și au pus bazele României moderne și au făurit România Mare!

Ca independent a luat 7.000 de voturi, cel mai mare număr de voturi din țară pentru un tânăr fără partid, dar NU a prins Parlamentul!

La alegerile parlamentare din 2016, Sebastian Burduja a candidat ca independent în Neamț, localitatea de origine. Fără structuri de partid, Sebastian Burduja a obținut 7.000 de voturi, dar NU a intrat în Parlamentul României, cu toate că a luat cele mai multe voturi din România, ca independent.

Sebstian Burduja a sosit la Bistrița și a purtat discuții cu mediul de afaceri, într-un cadru restrâns!

La întâlnirea de la Metropolis, Burduja a vorbit despre implicarea cetățenilor în schimbarea societății, lucru elementar pentru salvarea României!

De ce s-a întors în țară!

Deși avea o carieră de succes în America, Sebastian Burduja s-a întors acasă la rugămintea bunicului său. Părintele Pricopie a fost un preot respectat în Neamț, care a slujit timp de 60 de ani și cu puțin timp înainte de moartea sa, l-a dorit aprope pe nepotul plecat peste Ocean. Reîntâlnirea cu bunicul său și ultiele discuții au fost decisive pentru întoacerea definitivă în România.

Burduja a mărturisit cele 2 învățături pe care se bazează, în activitatea sa.

“În viață să NU faci ceea ce poți, ci să faci ceea ce trebuie!” – vorbă de duh lăsată de bunicul său!

“Să lași lumii ceva mai mult decât ai luat! “– este un mesaj care îl inspiră și vine din partea mentorului său de la Harvard.

Sebastian Burduja crede că România e la marginea prăpastiei și de acceea e nevoie urgentă de implicare!

“Cred că România a ajuns azi într-un stadiu în care nu a fost niciodată în istoria recentă.. Nu pot să vă spun decât că o dată la 3 minute, 1 român pleacă în străinătate. Este cel mai bun semn că ceva nu-i în regulă aici. Nu mai există speranță sau că oamenii nu mai cred în oportunități, nu mai cred în nimic, nu mai cred unii într-alții, nu mai există încredere.” – a declarat Burduja.

 

Sebastian Burduja a trecut la PNL! E vicepreședinte și vine cu o nouă viziune!

“Exodul forței de muncă arată fața adevărată a României! Cu toții știm că suntem într-o criză morală, fără precedent, și nu mai e loc de orgolii, de dezbinare și am simțit nevoia să facem trebuie să facem echipă cu PNL pentru că simțim că țara o ia într-o direcție greșită și cred că 9 români din 10 cred că o ia într-o direcție greșită!” – a spus Burduja!

 

“Am regăsit în PNL deschidere față de un grup de tineri care vor să facă ceva pentru România, lucru pe care nu l-am regăsit la celelalte forțe politice. Din păcate, o spun! Mi-aș fi dorit ca toată opoziția să vină într-un proiect și să spună: contribuim, face echipă, lăsăm orgoliile, haideți să găsim cea mai bună variantă. Am găsit un proiect istoric pentru România… poate sunt romantic, dar cred că istoria țării spune ceva și PNL-ul se confundă cu destinul României și cred că e un partid care merită respectat cel puțin pentru asta. Și nu în ultimul rând, pentru noi ca grup, a fost o compatibilitate de valori: pentru respectul față de familie, față de proprietate , față de competiție, de antreprenoriat, ce înseamnă partid autentic de dreapta…” – a declarat Sebastian Burduja.

 

 

Teme abordate:

– migrarea forței de muncă și variante pentru reîntoarcerea românilor acasă

– soluții pragmatice pentru relansarea economică

– nevoia de implicare a cetățenilor

Sebastian Burduja a identificat 2 direcții principale pe care se poate acționa, pragmatic:

– pe partea de consilieri locali și județeni prin promovarea oamenilor de valoare, prin voluntariat, implicare, prezentat soluții.

– pe zona de expertiză, politici publice, comisii de specialitate.

“Fiecare zonă se potrivește unui anumit profil.” – a spus Burduja.

Valentin Ștefan – un alt tânăr genial al României se-ntoarce acasă alături de Burduja!
Valentin Ștefan este căsătorit cu o americancă și are 2 copii. Se alătură lui Sebastian Burduja. A avut un discurs fluent, relaxat în care a atins principalele probleme ale României. Este un tânăr care a plecat de jos și prin propriile puteri a ajuns să lucreze la Morgan & Stanley, cea mai mare bancă de investiții din lume.

O invitație la introspecție și la implicare în schimbarea societății!

“Sunt foarte mulți oameni care NU au luxul să se întrebe cum pot schimba țara: pentru că se culcă flămânzi, pentru că nu au unde merge la școală, pentru că au WC-ul în curte… vă pot spune multe despre România profundă!

Partea bună e că pentru România totul e încă de făcut sau aproape totul… dar cu o singură condiție: să ne implicăm cu toții. Cel mai bun exercițiu: se ne uităm în oglindă… să vedem ce daruri avem de la Dumnezeu sau de la viață și să vedem ce responsabilități avem, având în vedere aceste daruri pe care le avem! “- a concluzionat Burduja.

Prin discurs și naturalețe, Sebastian Burduja și Valentin Ștefan au impresionat publicul prezent și cei 2 promit că se vor implica în reconstrucția României! Cei doi lideri consideră că principalul motor al acestei acțiuni de amploare îl reprezintă cetățenii patriei, rugați să se implice în programele de salvare puse la cale de aripa tânără ce activează alături de Sebastian Burduja.

 

Citiți AICI un interviu SPECIAL, cu Sebastian Burduja!

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole