Vă rog, respectați adevărul istoric!


Bucureștiul interbelic-un crâmpei de viață din cea mai frumoasă și prosperă perioadă din istoria României. Apoi, a urmat al doilea război mondial și apoi… RĂZBOIUL RECE – COMUNISMUL, o pată de rușine, teroare și lacrimi în istoria noastră!

Oamenii trebuie să vadă, să știe, să ÎNȚELEAGĂ că nu Ceaușescu a făcut tot ce se vede astăzi (așa cum susțin unii imbecili nostalgici), de fapt Ceaușescu a distrus tot ce nu se mai vede astăzi. Oamenii trebuie să știe că și înainte de Ceaușescu existau locuințe (nu se trăia în peșteri), locuri de muncă și, mai ales, că până în COMUNISM oamenii aveau darul cel mai de preț – LIBERTATEA!

Astăzi, la atâția „ani lumină” distanță, aud tineri care nu au trăit sub comunism că îl regretă pe Ceaușescu. De ce oare?… Pentru că părinții lor îi învață asta, pentru că probabil școala nu face suficient… Căutați imagini reale din anii de glorie ai PCR, o să vedeți oameni tremurând de frig stând la coadă în fața unor alimentare goale. Aduceți-vă aminte și povestiți realitatea: zile și nopți în care se tăia curentul electric, teama că vecinii te pot turna la securitate, doar două ore de program TV în care vedeai ce?… Alimente pe cartelă… foame, frig, frică… Și înainte de aceste GLORIOASE înfăptuiri: canalul, Poarta Albă și alte cimitire, pardon, lagăre de reeducare, în care a fost schingiuită și eliminată fizic intelectualitatea din România. Caută pe net câți au murit acolo și cine au fost ei.

Mai mult ca orice mă irită spusele: „Ceaușescu ne-a dat case și muncă!”. GREȘIT, eronat – înainte să vă dea vouă case le-a luat altora – vezi naționalizarea. Apoi a adus de la sate mii și mii de țărani (70% din orășenii cu fițe de azi), i-a dezrădăcinat și i-a transformat în clasa muncitoare, i-a înghesuit în blocuri gri – „case” mici, cât mai mici astfel încât să intre cât mai mulți și i-a învățat viața nouă. Astfel a luat ființă OMUL NOU! Adică „animalul” condiționat de mediu creat artificial să: muncească până la epuizare, să aplaude la comandă, să fie deci un tovarăș de nădejde – dar fără vise, speranțe, idealuri… pentru că era învățat că partidul gândește și construiește pentru el, dar cine era el?… UN NIMENI!

Și asta nu e tot. Desigur se pot scrie mii și mii de pagini despre o epocă „de aur” în care oamenii trăiau fără speranță, fără DUMNEZEU pentru că și EL fusese alungat din țară, fără libertatea de a gândi și a acționa! O masă compactă, uniformă, fără vârfuri, fără elite…

Libertatea înseamnă responsabilitate, iată de ce toți cei care au fost dresați sub comunism să nu aibă curajul de a-și asuma responsabilități, se tem azi de libertate și de ce pot face cu ea și continuă să plângă un tiran și un partid care le dădea tot, ținându-i astfel în asuprire!

Alte articole