Urmărit internațional periculos, capturat la Galați

Un bărbat din Galați, principal suspect în jaful comis asupra unui magazin de bijuterii din Spania, acum trei ani, tâlhărie urmată de moartea unei victime, a fost capturat de polițiștii gălățeni și va fi extrădat autorităților spaniole pentru a fi deferit justiției. Polițiștii l-au găsit într-o ascunzătoare din casa părinților săi. Bărbatul era dat în urmărire internațională.

„La data de 17 iulie, polițiștii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigații Criminale, au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Galați, urmărit internațional, pe numele căruia autoritățile spaniole emiseseră un mandat european de arestare.

Bărbatul este bănuit că, în luna august 2018, împreună cu alte două persoane, ar fi comis, într-un magazin de bijuterii, din localitatea Sevilia (Spania), o tâlhărie urmată de moartea victimei.

Acesta a fost gasit de polițiști la domiciliul părinților, de pe strada Brateș, ascuns într-o
încăpere special amenajată, în care se pătrundea printr-o firidă, disimulată cu ajutorul unui perete fals”, transmite IPJ Galați.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a emis mandat de reținere, pentru 24 de ore, după care a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole