Un șofer a ajuns cu mașina într-un cap de pod la Orășeni, după ce a izbit un misteț

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean DJ 208 C, pe raza localității Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt :

Un bărbat de 44 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208C, din direcția Orășeni –Botoșani, surprinde și accidentează un porc mistreț care traversa partea carosabilă.     

Ulterior, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un pod din beton de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din dreapta față, o femeie de 41 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Întrucat în urma impactului a rezultat decesul porcului mistret, la fata locului s-a prezentat un lucrător din cadrul AJVPS pentru a ridica animalul.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

The post Un șofer a ajuns cu mașina într-un cap de pod la Orășeni, după ce a izbit un misteț appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole