Un nou cabinet la Policlinica din Luduș

Economist Claudia Uțiu, managerul Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu”, a solicitat Consiliului Local Luduș să aprobe modificarea structurii organizatorice a instituției prin „Înființarea unui cabinet de specialitate – Cabinet de medicină fizică și de reabilitare – destinat consultațiilor de specialitate, cabinet care va funcționa în structura organizatorică a Ambulatoriului integrat al spitalului din cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș”.

În nota de fundamentare a cererii semnată de ec. Claudia Uțiu, directorul medical dr. Van Eeuwijk, directorul financiar – contabil, ec. Ramona Lechințan, și medicul epidemiolog dr. Andreea Galdea este prezentată structura unității medicale care este organizată „în sistem pavilionar cu cinci secții spitalicești: Secția Medicină Internă, Secția Chirurgie Generală, Secția Pediatrie, Secția Obstetrică – Ginecologie, Secția Psihiatrie cronici; trei compartimente: Compartiment Boli Infescțioase, Compartiment Neonatologie, Compartiment Primiri Urgențe; Ambulatoriu de specialitate și trei laboratoare: Laborator analize medicale, Laborator radiologie și imagistică medicală, Laborator recuperare medicină fizică și balneologie (bază de tratament), conform cu structura organizatorică aprobată de Ministerul Sănătății. Spitalul are un număr de 216 paturi și cinci linii de gardă fiind clasat în categoria IV după competență și V după mărime.

Solicitarea de înființare a noului cabinet este făcută în primul rând știind că în orașul Luduș nu există o altă unitate sanitară de stat sau privată care să ofere servicii medicale similare, cel mai apropiat cabinet de specialitate fiind la Târgu Mureș, la Spitalul de Urgență. O altă consecință a lipsei acestui cabinet din structura spitalului „poate duce la necontractarea consultațiilor de specialitate și la diminuarea adresabilității către laboratorul de recuperare medicină fizică și balneologie (bază de tratament) unde se vor efectua proceduri specifice conform legislației, doar în baza acestor consultații de specialitate”.

Prezentat în ședința ordinară a Legislativului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării organigramei Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș a fost aprobat.

Cabinetul de medicină fizică și de reabilitare își va desfășura activitatea în cabinetul de consultații cu suprafața de 12 metri pătrați din cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament) din cadrul Spitalului. Dotările cabinetului sunt conforme cu Ordinul nr. 1760/2020, privind modificarea și completarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Cabinetul de medicină fizică și de reabilitare își desfășoară activitatea într-o singură tură de 7 ore/zi, cinci zile pe săptămână, iar funcționarea va fi asigurată de medicul angajat în cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică și balneologie (bază de tratament). Sunt asigurate circuitele funcționale, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Ioan A. BORGOVAN

Post-ul Un nou cabinet la Policlinica din Luduș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole