Un bărbat din Slatina a făcut accident cu mașina după ce a fost urmărit de polițiști/ FOTO

Un bărbat din Slatina a făcut accident cu mașina, noaptea trecută, după ce a fost alergat de polițiști. Oamenii legii au plecat în urmărirea lui pentru că slătineanul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor.

Totul a început în jurul orei 01:30, când polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Dăneasa, în comuna Dăneasa, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, dar șoferul și-a continuat deplasarea, fără a opri.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia prin comuna Dăneasa și Radomirești, pe Drumul Național 6 – European 70, unde, după aproximativ 25 de kilometri, în comuna Mihaiești, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard și cu o casă nelocuită.

Polițiștii au identificat șoferul autoturismului ca fiind un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, care nu posedă permis de conducere. Acesta se afla singur în autoturism și a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

„În urma evenimentului, bărbatul a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, fiind continuate cercetările.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole