România întăreşte mecanismele de prevenire şi combatere a violenţei împotriva femeilor prin promulgarea a două acte normative cu impact major: Legea nr. 36/2026, coiniţiată de USR, şi legea privind prevenirea şi combaterea femicidului, susţinută de acesta în Parlament.
Iniţiativele legislative vin într-un context tensionat, în care numărul cazurilor de violenţă domestică şi al crimelor împotriva femeilor rămâne constant ridicat, iar presiunea publică pentru intervenţii eficiente devine din ce în ce mai accentuată.
Legea femicidului: recunoaşterea juridică a unei realităţi statisticeProiectul introduce, pentru prima dată în legislaţia română, o definiţie clară a femicidului: uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte ori a altor infracţiuni intenţionate, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o altă persoană. Legea defineşte trei forme distincte, femicidul intim, non-intim şi indirect, acoperind inclusiv sinuciderile survenite în context de violenţă între parteneri.Modificările penale introduc circumstanţe agravante la omorul calificat pentru faptele comise asupra femeilor de către fostul sau actualul soţ, concubin ori partener, sau cele motivate de gen, divorţ, refuzul căsătoriei şi răzbunare. includ majorarea pedepselor pentru omor, loviri cauzatoare de moarte şi alte infracţiuni comise în context de violenţă domestică sau de control şi dominaţie, cu pedepse între 15 şi 25 de ani sau detenţie pe viaţă. Acţiunea penală va putea fi declanşată din oficiu, fără plângere prealabilă, în cazurile de violenţă de gen. Instanţa penală va putea constata direct nedemnitatea inculpatului de a moşteni victima.
”Femicidul nu este o tragedie inevitabilă. Este o rană deschisă a unui stat care, prea des, a ajuns prea târziu. Nu mai putem vorbi despre cazuri izolate, ci despre un fenomen care cere răspunsuri ferme, coerente şi imediate. Am votat această lege cu convingerea că fiecare viaţă pierdută putea fi salvată. A numi această crimă înseamnă, în sfârşit, să ne asumăm responsabilitatea de a o opri. România are nevoie de un sistem care nu doar constată tragedia, ci o previne”, arată USR.
Legea mai prevede protecţie imediată pentru minorii şi persoanele aflate sub tutelă în cazul decesului victimei, introducerea în şcoli a educaţiei pentru egalitate de gen şi prevenirea violenţei, colectarea sistematică de date despre fenomen şi crearea unui mecanism de analiză şi raportare publică prin Observatorul Român pentru Analiza şi Prevenirea Omorurilor (ORAPO). Legea urmează să fie promulgată de Preşedintele Nicuşor Dan.Legea nr. 36/2026: ordinul de protecţie devine garanţie, nu numărătoare inversă
Post-ul U.S.R. cere ordine de protecţie mai puternice şi sancţiuni mai dure – noul cadru legal împotriva femicidului apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.