Tren Regio și autocamion, implicate într-un accident la Odorheiu Secuiesc

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au intervenit, în această după-amiază, 3 iunie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, în urma unui accident feroviar produs în municipiul Odorheiu Secuiesc.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Harghita, evenimentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată. În accident au fost implicate trenul Regio 3545 și un autocamion.

La fața locului, pompierii militari au asigurat zona și au luat măsurile necesare pentru prevenirea apariției unor situații de risc, având în vedere specificul intervenției și faptul că incidentul s-a produs în zona căii ferate.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime.

sursa foto: ISU Harghita

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole