Trei băieți, reținuți pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 11 ani

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT din Dâmbovița au reținut, astăzi – 9 ianuarie 2021, trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, pentru viol și pornografie infantilă. Pe parcursul acestei zile, cei trei vor fi prezentați Tribunalului Dâmbovița, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Fapta s-a petrecut în seara de 2 ianuarie, în intervalul orar 21:30-22:30. Victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce se deplasa spre locuință, a fost constrânsă de unul dintre cei trei băieți să meargă la domiciliul acestuia, unde, împreună cu ceilalți doi suspecți, a determinat-o să întrețină raporturi sexuale orale. Actul sexual a fost înregistrat video, cu un telefon mobil, și distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicații de comunicare.

„În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, au descins la domiciliul unuia dintre bănuiți, pentru documentarea activității infracționale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Dâmbovița și al reprezentanților Direcției Generale de Asistență și Protecție Socială Dâmbovița. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Dâmbovița.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole