Trebuie să stabilim foarte clar și urgent strategia de dezvoltare a stațiunii Peștera-Padina

Consiliul Județean Dâmboviţa a organizat, astăzi – 20 noiembrie 2020, la inițiativa președintelui Corneliu Ștefan o întâlnire informală având că temă strategia de dezvoltare și amenajare a stațiunii turistice montane Peștera-Padina. Cu acest prilej, au fost stabilite etapele ce trebuie parcurse pentru ca planurile administrației județene să se concretizeze în echilibru cu interesul colectiv și sl mediului privat, respectând specificul zonei.

„Trebuie să ne unim forțele cu toții, indiferent de instituția pe care o reprezentăm sau de locul pe care îl avem în zona montană, pentru a avea într-adevăr, în județul Dâmbovița, o stațiune turistică de interes național, și nu așa cum este astăzi, doar pe hârtie. Să lăsăm toate discuțiile care au fost în urmă, și toate interesele, să ne unim forțele cu toții pentru a demara cel mai important proiect de turism din România și nu doar din Dâmbovița. Trebuie cât mai repede să ajungem la acel PUZ, să știm unde sunt zonele de dezvoltare, pe unde vin rețelele, utilitățile, drumurile, până la ultimul detaliu.


Trebuie să stabilim foarte clar și urgent, din punctul meu de vedere, strategia de dezvoltare a zonei montane. Noi astăzi nu avem o strategie de dezvoltare. Așa cum știți foarte bine, și consiliul județean, și orice primărie, și oricine din România își face un plan de strategie. Noi trebuie să avem pentru zona montană un plan de strategie al zonei. Foarte important este să stabilim proprietatea terenurilor. Nu cred că știe astăzi nimeni în CJ proprietatea terenurilor. Nici publice nici private. Trebuie să știm concret cât e teren public și cât privat. De aceea, am spus la început că poate astăzi este un moment T-zero, în care putem să plecăm pe un drum corect. Trebuie să lămurim foarte clar unde vom construi hoteluri de 3, 4, 5 stele, unde vom putea construi pensiuni, unde vom avea camping pentru zona montană, unde vom amplasa pârtiile de schi”, a precizat președintele CJ Dâmboviţa – Corneliu Ștefan.


La discuții au participat: vicepreședintele CJD – Luciana Cristea, prorectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București – Tiberiu Florescu, arhitectul șef al județului – Teodor Bâte, președintele Asociației Peștera-Padina – Valentin Calcan, reprezentanți ai: Arhiepiscopiei Târgoviște, Primăriei Moroeni, ai Instituției Prefectului și ai Direcțiilor Urbanism și Infrastructură Locală din cadrul CJD, consilierii județeni Ionuț Săvoiu și Corneliu Vișoianu, investitori și proprietari de terenuri din zona montană a județului.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole