Traseu cultural spectaculos la „Noaptea Muzeelor”! Acces gratuit pentru gălățeni la cele 8 muzee ale Consiliului Județean!

Mâine, 23 mai, gălățenii sunt invitați la „Noaptea Muzeelor”, un spectaculos traseu cultural, cu vizitare gratuită, care va include toate cele 8 muzee – de artă, istorie, științele naturii, etnografie și folclor – aflate sub autoritatea Consiliului Județean Galați.

La Muzeul de Artă Vizuală Galați (18-01), punctul de maxim interes va fi expoziția temporară care va reuni, în premieră națională, 12 gravuri semnate de Rembrandt, din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Atmosfera de sărbătoare culturală va fi completată de ateliere de creație susținute de apreciați artiști gălățeni, dar și de momente de teatru și dans contemporan.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” (18-23) este, la rândul lui, impresionant prin cele 4 secții: vernisaje și exponate inedite privind istoria navală la ”Lapidarium”, teatru, uniforme militare și reconstituiri istorice la Casa  𝗖𝗮𝘀𝗮 ”Cuza Vodă”, exponate unice la Casa Colecțiilor – „Farmacia Ținc”, dar și universul tradițiilor autentice la Casa Rurală 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗥𝘂𝗿𝗮𝗹𝗮̆ ”Ion Avram Dunăreanu” de la Suhurlui.

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” (18-24) invită publicul să descopere, într-o atmosferă vibrantă, fascinantele expoziții despre biodiversitate, ecosisteme acvatice, specii exotice, cristale și minerale.

Nu vor lipsi nici experiențele interactive de la Acvariu, iar la Observatorul Astronomic vizitatorii vor putea descifra misterele universului cu ajutorul telescoapelor.

Muzeul Satului „Petru Caraman” și Muzeul Zonei Pescărești din Pădurea Gârboavele (15-17) nu vor lipsi nici ele de pe harta culturală a evenimentului.

Vizitatorii sunt invitați să descopere, într-un cadru natural deosebit, gospodăriile tradiționale, aspecte ale vieții rurale din sudul Moldovei dar și povești autentice din vechiul ținut al Covurluiului.”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

”Noaptea Muzeelor” este un eveniment organizat de Muzeul de Artă Vizuală Galați, cu sprijinul AFCN, având ca parteneri strategici Consiliul Județean Galați și Primăria Galați.

Programul integral al evenimentului poate fi consultat aici: https://noapteamuzeelor.org/judet/galati/

 

The post Traseu cultural spectaculos la „Noaptea Muzeelor”! Acces gratuit pentru gălățeni la cele 8 muzee ale Consiliului Județean! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole