Toți elevii din comuna Corbii Mari primesc tablete cu conexiune la internet

Primăria Corbii Mari, județul Dâmbovița, a finalizat procedura de achiziție tablete cu conexiune la internet pentru toți elevii care învață la școlile din comună (clasele 0-VIII), iar de luni, 14 septembrie, începe distribuirea către cei 817 beneficiari.

Acțiunea face parte din efortul administraţiei Ionuț Bănică de a oferi șanse corecte la educație, într-o perioadă atât de dificilă. Fondurile au fost asigurate din bugetul comunei. De remarcat că aleșii PNL și PMP, care își doresc unii să acceadă în funcția de primar sau să revină, alții să continue activitatea de consilieri locali, au votat împotriva proiectului de hotărâre prin care s-au alocat fonduri pentru achiziția de măști și dezinfectanți pentru unitățile de învățământ din comună. De altfel, în toți acești 4 ani, s-au opus tuturor inițiativelor de dezvoltare a localității.

Nu sunt de felul meu un om care se plânge de problemele pe care le-a găsit în Primărie, de datoriile făcute de alții și plătite de noi, de faptul că domnii consilieri de la PNL votează împotrivă la orice proiect de hotărâre, indiferent cât bine ar aduce pentru comunitate respectivul proiect. Dar sunt limite peste care nu se poate trece și pe care e nevoie să le sancționăm public.

Am avut ședință de Consiliu Local pentru rectificarea bugetului comunei, prin care, cu un ultim efort financiar, am alocat banii către școli pentru achiziția de materiale absolut necesare în contextul deschiderii anului școlar (măști, dezinfectant etc) și o sumă de bani necesară pentru funcționarea iluminatului public. Am rămas blocat, pur și simplu, când am văzut că domnii consilieri de la PNL, inclusiv candidatul PMP, votează ÎMPOTRIVĂ. I-am întrebat dacă au întrebări sau neclarități, dacă sunt siguri că vor să voteze așa, dacă au vreun argument de bun simț pentru care se opun unor măsuri prin care-i protejăm pe copiii noștri, la școală. Mi se pare REVOLTĂTOR să vii prin comună și să ceri votul oamenilor, în timp ce tu votezi împotriva unor măsuri minime de protecție pentru copii, pentru profesori. Cum să faci așa ceva?

A trebuit să reluăm ședința și, cu votul consilierilor PSD (cărora le mulțumesc încă o dată pentru sprijinul constant), am reușit să adoptăm proiectul de hotărâre. Rămân, însă, cu un gust amar. Pentru că eu am înțeles administrația ca pe un loc unde poți să faci lucruri bune pentru comunitatea care te-a ales, nu să te răzbuni pe oameni, pe copii!”, spune primarul Ionuț Bănică.

Bilanț mandat primar Ionuț Bănică 2016-2020 în domeniul educației:

📍 Reabilitare și modernizare Grădinița cu program normal nr. 1, satul Ungureni – 327.859 lei

📍 Reabilitare și modernizare Grădinița cu program normal nr. 2, satul Ungureni – 463.972 lei

📍 Reabilitare și modernizare Grădinița cu program normal nr. 1, satul Grozăvești – 245.333 lei

📍 Reabilitare și modernizare Școala și Grădinița cu program normal, satul Satu Nou – 459.413 lei

📍 Construire Grădiniță cu 3 Grupe P+ 1 E, satul Corbii – 2.051.091.12 lei

📍 Construire Grădiniță cu 4 grupe, satul Ungureni – 2.149.929,28 lei

📍 Construire Grădiniță cu 3 grupe, satul Grozăvești – 2.068.930,04 lei

📍 Finalizare construire Școala I-IV Grozăvești – 1.610.000 lei

📍 Construire Școala cu clasele 0-VIII, satul Corbii Mari – 7.039.335,10 lei

📍 Construire Școala cu clasele 0-VIII, satul Ungureni – 9.233.497,76 lei

📍 Finalizare construire Grădinița cu program normal cu 2 săli de clasă, satul Petrești + teren de sport – 386.318,29 lei

📍 Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița / proiect județean derulat la nivelul comunei Corbii Mari – 22.499.511,94 lei

📍 Achiziționare tablete pentru 817 elevi ai școlilor din comună – 285.000 lei

📍 Alte alocări din bugetul local pentru investiții, reparații, consolidări – 880.000 lei

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole