Tot mai mulți tați din Harghita aleg să stea acasă cu copilul. Ce arată datele AJPIS

Numărul beneficiarilor indemnizației pentru creșterea copilului a scăzut în județul Harghita față de anul 2020, însă sumele plătite de stat au crescut considerabil. În același timp, tot mai mulți tați aleg să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, potrivit unei analize realizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Harghita.

Raportul AJPIS Harghita urmărește evoluția indemnizației pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție în perioada 2020–2025, atât din perspectiva numărului de beneficiari, cât și a sumelor achitate.

Datele arată că, în 2025, cheltuielile totale pentru asistență socială gestionate de instituție au depășit 565,8 milioane de lei, față de aproximativ 324,1 milioane de lei în 2020. Din totalul cheltuielilor de anul trecut, 21,47% au reprezentat indemnizații pentru creșterea copilului, iar 2,36% stimulente de inserție.

Mai puțini beneficiari, dar peste 121 de milioane de lei plătite

În ceea ce privește indemnizația pentru creșterea copilului, numărul mediu al beneficiarilor a scăzut de la 3.555 în anul 2020 la 3.016 în 2025.

Scăderea numărului de persoane nu s-a reflectat însă și în valoarea plăților. Dimpotrivă, suma totală acordată a crescut de la 76,82 milioane de lei în 2020 la 121,46 milioane de lei în 2025.

Raportul arată și o schimbare semnificativă în ceea ce privește nivelul indemnizațiilor. Dacă în 2020 existau 937 de beneficiari ai indemnizației minime, în 2025 numărul acestora a coborât la 265. În schimb, numărul persoanelor care primeau indemnizația maximă a crescut de la 19 la 140.

Potrivit AJPIS Harghita, indemnizația este calculată la 85% din media veniturilor nete luate în considerare, iar cuantumul prezentat în raport este cuprins între 1.651 de lei și 8.500 de lei lunar.

Aproape 800 de tați beneficiari în 2025

Una dintre cele mai vizibile schimbări din ultimii cinci ani este creșterea numărului taților care intră în concediu pentru creșterea copilului.

În anul 2020, indemnizația era acordată unui număr de 490 de bărbați, în timp ce în 2025 numărul acestora a ajuns la 791. În aceeași perioadă, numărul femeilor beneficiare a scăzut de la 3.065 la 2.225.

AJPIS Harghita precizează că nivelul ridicat al numărului total de beneficiari din 2020 a fost influențat și de perioada pandemiei, când au existat facilități suplimentare, pe fondul dificultăților economice și al reducerii numărului locurilor de muncă.

Stimulente de inserție de peste 12,5 milioane de lei

În cazul stimulentului de inserție, numărul mediu de beneficiari a scăzut ușor, de la 1.454 în 2020 la 1.393 în 2025.

Și aici însă valoarea totală a plăților a crescut: de la aproximativ 11,19 milioane de lei în 2020 la 12,53 milioane de lei în 2025.

Stimulentul este acordat părinților care revin în activitate după concediul pentru creșterea copilului. În perioada analizată, acesta putea fi de 1.500 de lei lunar, respectiv 650 de lei lunar, în funcție de momentul revenirii la serviciu și de situația beneficiarului.

Și la acest capitol se observă o creștere a numărului de bărbați. În 2020 erau 228 de beneficiari, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 459. În cazul femeilor, numărul beneficiarilor a scăzut de la 1.226 la 934.

În ansamblu, datele AJPIS Harghita indică o tendință clară: numărul beneficiarilor s-a redus, însă valoarea sumelor plătite pentru indemnizația de creștere a copilului a crescut semnificativ, în paralel cu o participare tot mai mare a taților la aceste forme de sprijin.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole