El le știe pe toate – pe cele făcute, dar și pe cele nefăcute încă. El ține minte tot ce tu ai uitat dar și ce tu nici nu știi că vei face… El vine dintr-o vreme fără de vreme și merge într-o cadență sacadată înspre un timp fără de timp. Stă agățat de perete și ne privește rotund, fără să ne vadă sau să îi pese de noi. El curge și noi ne scurgem spre secunda în care timpul se va opri pentru noi, continuând însă să curgă, venind dintr-o vreme fără de vreme și mărșăluind cadențat, spre un timp fără de timp, pentru că el însuși e TIMPUL!
Savanții planetei susțin că timpul se contractă, asta însemnând că, deși nu pare, ora are mai puține minute, ziua mai puține ore, anul mai puține zile iar viața mai puțini ani. Adică trăim mai puțin, dar oare și mai intens?!
Într-un moment de rătăcire printre gânduri mă întrebam oare, dacă e așa, și chiar pare să fie așa, ce se întâmplă cu suma de acțiuni și mai ales de trăiri ce ne-au fost date să le parcurgem într-o viață?
Alergăm ca nebunii după un ceva efemer, muncim ca disperații pentru ceva iluzoriu și asta ne consumă din timpul alocat și condensat. Uităm astfel să iubim, să radem, să privim cerul pentru că nu avem timp și credem ca idioții că toate astea vor fi acolo și mâine, uitând de fapt că MÂINE, e posibil să nu mai existe pentru noi.
Un editorial de Robert Stancu. Vezi toate editoriale aici.
