Taxa auto va fi introdusă din nou! Ce trebuie să știe proprietarii de mașini

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că proprietarii maşinilor mai vechi de 15 ani ar putea fi taxaţi potrivit unui nou sistem negociat cu Comisia Europeană şi prevăzut în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). 

În acest timp, conform unei strategii de reînnoire a parcului auto pe principii ecologice, persoanele care cumpără maşini noi Euro 6 sau unele electrice „verzi” primesc stimulente prin programele Rabla (care a şi fost majorat la 6.500 de lei) şi Rabla Plus. Cum în România mai bine de jumătate dintre maşinile înmatriculate au mai mult de 15 ani, aproape patru milioane de proprietari sunt vizaţi de această nouă taxă.

Se va introduce o nouă taxă

Tánczos Barna a afirmat că posibilitatea introducerii unei taxe pentru maşinile mai vechi de 15 ani este o „temă foarte nouă”, ridicată de către oficialii de la Bruxelles în discuţiile pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „E o propunere, practic, a Comisiei Europene, ca în contrapartidă cu investiţiile în infrastructura rutieră, România să găsească o soluţie de descurajare a înmatriculării maşinilor mai vechi de 15 ani.

Este o noutate pentru toate ministerele care au fost implicate – şi pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi pentru Ministerul Transporturilor, dar şi pentru noi, acest lucru. Este un element pe care trebuie să-l analizăm şi va trebui să venim cu propuneri”, a afirmat ministrul Mediului duminică, în emisiunea „Insider Politic”, de la Prima TV.

La rândul lui, ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a confirmat că măsurile de a reduce poluarea sunt „parte din negociere” pentru ca România să primescă „fonduri multe pe rutier”. El a vorbit despre o „politică de descurajare a înregistrării maşinilor vechi”.

„Nu este decisă forma în care se va întâmpla acest lucru, dar trebuie să evităm să mai fim cimitirul de maşini vechi al Europei”, a subliniat el.

Încă nu se știe cum va arăta taxa

Forma noului bir pentru proprietarii de maşini nu a fost încă decisă, dar discuţiile nu exclud nicio posibilitate.

„Poate nu va fi numită taxă, poate va fi numită altfel. Din sursele pe care le am eu, se doreşte ca taxa să ia în calcul şi emisiile de CO2 ale maşinii respective. Mai mult, sunt unii care spun că trebuie să diferenţiem în funcţie de cât mergi. Deci, vom avea parte de o schimbare, fie că vom plăti o rovinietă mai scumpă, un impozit mai mare sau, la pompă, preţul benzinei ori al motorinei va fi mai mare. Una din variantele astea sau o combinaţie între ele”, a declarat Alin Tănase de la Greenpeace.

De altfel, experţii în sisteme de impozitare consideră că introducerea unei taxe de primă înmatriculare este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel încât să nu încalce prevederile legislaţiei comunitare, cum s-a întâmplat în trecut.

„Un instrument cu un potenţial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, declara cu ceva timp în urmă Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România, potrivit adevărul.ro

Specialiştii consideră că această impozitare a autoturismelor ar trebui să ţină cont de normele Euro şi de emisiile de dioxid de carbon. O variantă pe care au utilizat-o şi alte state membre şi care poate da rezultate bune în România ar putea fi utilizarea armonizată a unei taxări în doi paşi, primul la prima înmatriculare, iar cel de-al doilea corelat cu sistemul de impozitare anuală a autoturismelor. Acesta din urmă ar urma să ia în considerare şi nivelul de emisii de CO2, dar şi normele de poluare. În plus, susţin experţii, o astfel de modificare trebuie introdusă cu o perioadă de graţie rezonabilă.

Taxa auto pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană, dar a fost considerată ilegală de autorităţile europene în toate formele ei. Ultima taxă de acest fel a fost eliminată în anul 2017, iar sumele au fost restituite persoanelor plătitoare.

Sursa: capital.ro

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole