Țara care are propriul calendar a sărbătorit intrarea în 2014. Un an are 13 luni

Vorbim de Etiopia. Statul a sărbătorit sâmbătă, 11 septembrie, intrarea în 2014.

În țara africană un an are 13 luni. Calendarul gregorian este cu 7 ani și 8 luni înaintea celui etiopian, scrie BBC.

Țara care are propriul calendar a sărbătorit intrarea în 2014. Un an are 13 luni

Decalajul a pornit din momentul în care Biserica Catolică a modificat anul nașterii lui Iisus Hristos, după noi calcule, în anul 500 d.Hr.

Biserica Ortodoxă Etiopiană nu a făcut această modificare. Așadar, anul nou în Etiopia, potrivit calendarului gregorian, cade la 11 septembrie.

În anii bisecți, etiopienii sărbătoresc anul nou la 12 septembrie. Nu este singurul lucru diferit între țara africană și restul lumii.

Fiecare an are 13 luni. Primele 12 au câte 30 de zile, iar ultima are cinci sau șase zile (șase în anii bisecți).

În plus, timpul se calculează diferit. Ziua este împărțită în două intervale de 12 ore fiecare, începând cu ora 06:00. Astfel, în Etiopia, atât mijlocul zilei, cât și mijlocul nopții sunt la ora 6.

Sâmbătă, 11 septembrie, a fost sărbătoare în multe case din statul african, în ciuda dificultăților cauzate de creșterea prețurilor.

Ocazia a fost marcată și de compania aeriană a țării. Ethiopian Airlines a distribuit pe rețelele de socializare o urare cu ocazia noului an.

De asemenea, a fost publicat un clip în care sunt prezentate simbolurile, cântecele și portul tradițional.

Etiopia se face remarcată și prin alte lucruri. Este singura țară din Africa care nu a fost niciodată colonizată.

Evreii au intrat în anul 5782

Etiopia nu este singura țară care are un calendar diferit de cel care se folosește la nivel mondial. În Israel, noul an a fost sărbătorit la data de 7 septembrie.

Evreii au intrat în anul 5782, potrivit religiei lor. Totuși, statul folosește calendarul gregorian pentru toate activitățile.

Sărbătoarea poartă numele de Rosh HaShanah, iar, printre mai multe obiceiuri specifice, se suflă în șofar (instrument folosit în muzica de cult la vechii evrei. Este confecționat dintr-un corn de berbec, bine curățat pe dinăuntru, vârful cornului devenind locul de suflat).

Oamenii întâmpină noul an cu miere și mere, pentru un an nou dulce. Rodiile nu lipsesc nici ele de pe mese, semințele lor multe reprezentând tot atâtea fapte bune.

Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole