Tânăr din Bălan, prins la volan sub influența alcoolului, cercetat de polițiști

Luni, 30 septembrie 2024, în jurul orei 19:10, un bărbat de 31 de ani, din orașul Bălan, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier- Biroul Drumuri Naționale și Europene al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita în timp ce conducea un autoturism pe D.J.125, în localitatea sa de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest au rezultat indicii cu privire la eventuala prezență în organism a alcoolului, valoarea înregistrată fiind de 0,59 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii l-au testat pe bărbat și  cu aparatul din dotare reieșind indicii cu privire la eventuala prezență în organism a substanțelor psihoactive.

Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole