Tânăr de 21 de ani, prins de polițiștii din Caracal rupt de beat la volan. El nu deține nici permis de conducere/ VIDEO

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut ieri pentru 24 de ore după ce, în urmă cu câteva zile, a fost prins de polițiștii din Caracal în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere.

Tânărul de 21 de ani, din comuna Mărunței, a fost depistat conducând noaptea un autoturism pe strada Antonius Caracalla din Caracal, având o concentrație alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

„Tânărul a fost condus la Spitalul Municipiului Caracal pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtărorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

În continuarea cercetărilor, ieri, 4 august, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, s-a dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Oamenii legii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole