Tâlhărie în Orăștie. Infractorul a fost capturat de polițiști

Joi seara, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Mureșul, din municipiul Orăștie, un bărbat necunoscut a împins-o din spate și i-a smuls o geantă în care avea 600 de lei și documente personale.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma activităților investigative l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptei: un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Orăștie. Față de tânăr, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurilor legale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole