SURSE: TIR de terapie intensivă adus la Târgu Mureș!

Surse foarte bine informate ale cotidianului Zi de Zi susțin că în decursul zilei de mâine, miercuri, 13 octombrie, în municipiul Târgu Mureș va sosi o unitate mobilă de terapie intensivă.

Potrivit surselor, TIR-ul ATI cu o capacitate de 12 locuri a fost solicitat pentru a suplimenta numărul de paturi de terapie intensivă necesare pentru îngrijirea bolnavilor diagnosticați cu COVID-19 aflați în stare critică și va fi amplasat în zona clinicilor medicale de pe strada Gheorghe Marinescu, în spate la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.

Recent, în data de 6 octombrie, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, susținea că la data respectivă în România existau cinci unități mobile de terapie intensivă, dintre care două operaționale și trei disponibile, în caz de solicitare din partea unor spitale.

”Cele trei TIR-uri ATI sunt disponibile pentru oricine le solicită. Nu pot să ascund că unele spitale sunt speriate de comentariile publice și de alte probleme și atunci preferă să nu le solicite și să nu dea explicații. Din punctul nostru de vedere, (sunt o soluție – n.r.) într-o situație de acest gen, în care ne aflăm, mai ales că aceste TIR-uri n-au avut ele probleme. Unul a avut o alarmă de incendiu care a fost falsă, dată de cineva, știm povestea, și la unul, din păcate, a fost manevrare greșită a instalației de oxigen din exteriorul TIR-ului. Deci, TIR-urile, cât au funcționat – și au avut aproape 900 de pacienți în ele – n-au avut probleme din punctul de vedere al asigurării asistenței pacienților. TIR-urile sunt disponibile și este foarte posibil să le distribuim, mai ales că acum vom avea personal ca să le putem operaționaliza, prin detașare”, a declarat dr. Raed Arafat.

Alex TOTH

Post-ul SURSE: TIR de terapie intensivă adus la Târgu Mureș! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole