Subiecte la geografie BAC 2022. Ce le-a picat elevilor

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba numărul trei, astfel că astăzi, elevii primesc subiecte de geografie la Bac 2022. Vorbim despre materia la alegere în funcție de profil, iar geografia poate fi aleasă de către elevii care au urmat cursuri pe filieră umană. Luni, absolvenții clasei a XII-a au susținut proba obligatorie la limba și literatura română, iar o zi mai târziu, aceștia au susținut și proba obligatorie în funcție de profil. Cei de la real au dat Bacul la matematică, în vreme ce elevii de la uman au avut de rezolvat subiecte la istorie.

Model subiecte BAC 2022 la geografie

Subiectele de la geografie la Bac 2022 vor apărea foarte curând; rămâi alături de FANATIK și vei fi între primii care află ce le-a picat elevilor de clasa a XII-a la examenul maturității din acest an. Elevii nu mai pot părăsi sala de examen cu subiectele, așa cum se întâmpla în anii trecuți, însă sunt șanse foarte mari ca acestea să fie disponibile considerabil înainte de ora 12, când se încheie examenul.

Între timp, însă, poți consulta modelul de subiecte pentru examenul de Bacalaureat la geografie. Astfel poți să îți faci o idee despre dificultatea subiectelor pe care le au în față elevii în această dimineață.

Reguli pentru BAC 2022, examenul la geografie

În ceea ce privește regulile pentru examenul la geografie de la Bacalaureatul din 2022, cel mai important este să nu comiți o greșeală care să te elimine din examen. Astfel, asigură-te că la momentul la care ți se cere, ai predat atât telefonul, cât și orice materiale ajutătoare (cursuri, caiete) și diverse bagaje (ghiozdan, geantă, mapă) pe care le-ai putea avea asupra ta.

Accesul în sala de examen este interzis cu aceste obiecte. În plus, dacă ești depistat cu oricare dintre ele la purtător, vei primi sancțiunea maximă. Lucrarea ta va fi notată cu 1 și vei fi eliminat din examen. Mai important este că asta nu se aplică doar în cazul fraudei propriu-zise, ci și a tentativei de fraudă. Toleranța este zero pentru astfel de practici.

Vei putea folosi pix sau stilou cu pastă albastră pentru a-ți redacta lucrarea. Dacă ai făcut vreo greșeală, poți tăia cuvântul sau sintagma cu o singură linie orizontală.

Calendar complet pentru BAC 2022

Iată cum arată calendarul complet al sesiunii de vară a Bacalaureatului din 2022. În data de 1 iulie vor fi afișate rezultatele finale ale examenului, iar ulterior, elevii vor putea să înceapă înscrierile la facultate.

  • 23-27 mai 2022 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6-8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8—9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9-10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13-15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
  • 28-30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale
Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole