Strângere de fonduri şi apel umanitar în numele comunităţii, pentru lupta împotriva coronavirusului

În contextul pandemiei cauzate de noul coronavirus ne vedem puși în fața unei situații de maximă încercare la nivel național, dar și local. Cadrele medicale și autoritățile competente fac tot posibilul pentru a împiedica răspândirea infecției cu coronavirus, dar și acțiuni de prevenire și depistare a posibilelor cazuri de infecție. Persoanele suspecte sunt izolate la domiciliu, iar unde este cazul se asigură carantină instituţionalizată, și bineînțeles îngrijiri medicale persoanelor deja infectate.

În
această perioadă în care e nevoie mai mult ca oricând să fim uniţi, dar în
acelaşi timp să stăm departe fizic unii de alţii, sunt firme şi persoane din
judeţ care au făcut donaţii sau şi-au pus la dispoziţie logistica în sprijinul
autorităţilor pentru a ajuta la prevenirea răspândirii coronavirusului.

Putem să dăm exemplu societatea HS Timber Productions, prin Adrian Radu și Andrei Zaharia, care a oferit o donație în valoare de 5.000 de euro către Direcția de Sănătate Publică Covasna, de asemenea societatea Expert Cafe Distribution prin András Bálint care a pus la dispoziția voluntarilor, în mod gratuit, parcul său auto format din autoutilitare de transport marfă, dar şi pe Mihai Ungurenu care a pus la dispoziția autorităților tot în mod gratuit, autospecialele de tractare auto la orice oră, 24 din 24.

Acestea
sunt doar câteva exemple, însă suntem convinşi că numărul celor care s-au
implicat sau o pot face de acum încolo este mult mai mare.

We
Radio face astfel un apel către toții antreprenorii, firmele sau persoane
fizice din județ, care au posibilitatea, să sponsorizeze, să doneze sau să ajute în orice mod posibil cadrele
medicale și angajații tuturor intituțiilor aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.

Toate firmele sau persoanele care doresc să se implice, sunt rugate să ne contacteze prin mail la adi@weradio.ro sau prin mesaj pe pagina de Facebook We Radio (click AICI), iar noi vă vom răspunde și vă vom direcționa către asociațiile/fundațiile care au nevoie de acest sprijin.

Doar împreună putem stopa
epidemia! În rest, #StămAcasă!

Share

The post Strângere de fonduri şi apel umanitar în numele comunităţii, pentru lupta împotriva coronavirusului appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole