Știați că: cetățenii afectați de inundații POT primi despăgubiri din Fondul de Intervenții? Ionuț Simionca transmite un mesaj: “îmi arăt toată disponibilitatea să îi ajut cu tot ce îmi stă în putere!”

Ionuț Simionca transmite un mesaj tuturor cetățenior din județ, afectați de inundațiile din ultimele zile. Teoretic, pentru despăgubirile produse, Guvernul poate aloca bani din Fondul de Intervenții, însă numai la solicitarea prefectului.

“Am vorbit cu mai mulți primari din localitățile județului Bistrița-Năsăud afectate de inundații și aceștia mi-au confirmat că oamenii sunt supărați și îngrijorați din cauza pagubelor înregistrate pe seama fenomenelor meteo extreme din ultimele zile. Nu vorbim doar de case inundate, ci și de culturi agricole compromise, de poduri, podețe și drumuri distruse.

Este responsabilitatea Prefectului Ovidiu-Victor Frenț să solicite de urgență Guvernului bani din Fondul de Intervenții în vederea despăgubirii cetățenilor și refacerii infrastructurii distruse din cele două orașe și 14 comune din județul Bistrița-Năsăud inundate.

Ionuț Simionca, transmite mulțumiri către pompieri!

Vreau să le mulțumesc, pe această cale, pompierilor care au salvat vieți intervenind cu promptitudine pentru evacuarea preventivă a populației din zonele expuse, amenințate de ploi și inundații.

Sunt alături de locuitorii județului Bistrița-Năsăud care și-au văzut casele distruse și culturile agricole compromise de ape și îmi arăt toată disponibilitatea să îi ajut cu tot ce îmi stă în putere!” – a transmis Ionuț Simionca, deputatul PMP.

Ce este Fondul de Intervenții?

LEGE nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice

Art. 30. – (1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

 

(4) Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.

(5) În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.

 

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole