Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu? Schimbări spectaculoase la TV

Așteptarea a luat sfârșit. După 40 de zile, un nou sezon de Liga 1 pornește la drum. CFR Cluj și-a apărat cu succes titlul și FCSB a mai încheiat încă un sezon pe locul doi, al patrulea consecutiv. Însă, toate acestea sunt șterse cu buretele și al 102 sezon din istoria primei ligi e acum la start. Din această stagiune există și un nou contract al drepturilor de televizare, semnat de LPF în aceleași condiții ca și precedentul, 28 de milioane de euro pe an. 

Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, favorită din nou la titlu

Sistemul a rămas la fel: play-off și play-out. În sezonul regulat se vor disputa cele 13 etape în sistem tur-retur, iar la finalul celor 26 de meciuri, primele 6 clasate vor merge în play-off, iar cele 8 de sub linie vor juca în play-out. La finalul sezonului regulat, punctele adunate se vor înjumătăți, iar în cazul în care numărul de puncte este impar se va rotunji în sus cu 0,5 puncte, de care se vor ține cont în caz de egalitate de puncte la finalul campionatului.

Până acum, în cele 4 ediții disputate cu play-off și play-out, echipa care a fost prima în sezonul regulat a reușit să câștige campionatul: Astra (2016), Viitorul (2017), CFR Cluj (2018, 2019). De fiecare dată, FCSB a încheiat pe locul doi în acest format. Mișcările de trupe au fost în toi în această vară și au avut loc modificări importante la toate echipele. (VEZI AICI TOATE TRANSFERURILE DIN LIGA 1)

CFR Cluj, FCSB și U Craiova sunt principalele candidate la titlu. La casele de pariuri, echipa lui Dan Petrescu are cota 2,20 să fie din nou campioană, FCSB are cota 2,65, în timp ce U Craiova are cota 10,00. Imediat urmează Viitorul (cotă 15,00) și Dinamo (cotă 30,00).

Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV
Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV

Cote Liga 1:
1. CFR Cluj 2,20
2. FCSB 2,65
3. U Craiova 10,00
4. Viitorul 15,00
5. Dinamo 30,00
6. Astra Giurgiu 50,00
7. Gaz Metan 100,00
8. Sepsi 100,00
9. FC Botoșani 100,00
10. Poli Iași 150,00
11. FC Voluntari 150,00
12. Hermannstadt 200,00
13. Chindia Târgoviște 300,00
14. Academica Clinceni 500,00

Nou promovatele din acest sezon sunt Chindia Târgoviște și Academica Clinceni. U Cluj a pierdut barajul cu Hermannstadt (0-2, 1-0), iar echipa sibiană s-a salvat in extremis de la retogradare. O noutate în programarea etapelor a fost protejarea echipelor care evoluează în cupele europene. Astfel, CFR Cluj, FCSB, U Craiova și Viitorul nu vor juca între ele în primele 7 etape pentru a se putea concentra pe parcursul european. Dinamo are un debut de foc: cu Viitorul, U Craiova și CFR Cluj, în timp ce derby-ul cu FCSB va avea loc în etapa a 12-a, penultima.

FCSB – Dinamo se joacă în etapa a 12-a

Programul sezonului 2019 – 2020: 

Etapa 1
Vineri, 12 iulie
18.30 FC Voluntari – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Sâmbătă, 13 iulie
18.00 Astra Giurgiu – FC Botoșani
21.00 CFR 1907 Cluj – CSM Poli Iași
Duminică, 14 iulie
18.00 U Craiova – Academica Clinceni
21.00 FCSB – Hermannstadt
Luni, 15 Iulie
18.00 Gaz Metan Mediaș – Chindia Targoviște
21:00 Viitorul – Dinamo 1948

Etapa 2
Vineri, 19 iulie
18.00 Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș
21.00 Chindia Targoviște – FC Viitorul
Sâmbătă, 20 iulie
18.00 FC Botoșani – FC Voluntari
21.00 Academica Clinceni – CFR 1907 Cluj
Duminică, 21 iulie
18.00 CSM Poli Iași – Astra Giurgiu
21.00 Dinamo 1948 București – U Craiova
Luni, 22 iulie
21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB

ETAPA 3:
CFR Cluj – Dinamo
Craiova – Chindia
Viitorul – Hermannstadt
Gaz Metan – Sepsi
FCSB – Botoșani
Voluntari – Astra
Poli Iași – Academica Clinceni

ETAPA 4:
Chindia – CFR
Hermannstadt – Craiova
Sepsi – Viitorul
Botoșani – Gaz Metan
Astra – FCSB
Dinamo – Academica
Voluntari – Poli Iași

ETAPA 5:
CFR – Hermannstadt
Craiova – Sepsi
Viitorul – Botoșani
Gaz Metan – Astra
Academica – Chindia
FCSB – Voluntari
Poli Iași – Dinamo

ETAPA 6:
Sepsi – CFR
Botoșani – Craiova
Astra – Viitorul
Hermannstadt – Academica
Voluntari – Gaz Metan
Chindia – Dinamo
FCSB – Poli Iași

ETAPA 7:
CFR – Botoșani
Craiova – Astra
Academica – Sepsi
Viitorul – Voluntari
Dinamo – Hermannstadt
Gaz Metan – FCSB
Poli Iași – Chindia

ETAPA 8
FCSB – Viitorul
Hermannstadt – Chindia
Gaz Metan – Poli Iași
Astra – CFR
Botoșani – Academica
Voluntari – Craiova
Sepsi – Dinamo

ETAPA 9
Chindia – Sepsi
Viitorul – Gaz Metan
Poli Iași – Hermannstadt
CFR – Voluntari
Academica – Astra
Dinamo – Botoșani
Craiova – FCSB

ETAPA 10:
Gaz Metan – Craiova
Sepsi – Hermannstadt
Viitorul – Poli Iași
FCSB – CFR
Voluntari – Academica
Astra – Dinamo
Botoșani – Chindia

ETAPA 11:
CFR – Gaz Metan
Academica – FCSB
Dinamo – Voluntari
Chindia – Astra
Hermannstadt – Botoșani
Craiova – Viitorul
Poli Iași – Sepsi

ETAPA 12:
Viitorul – CFR
Gaz Metan – Academica
FCSB – Dinamo
Voluntari – Chindia
Astra – Hermannstadt
Botoșani – Sepsi
Craiova – Poli Iași

ETAPA 13:
CFR – Craiova
Academica – Viitorul
Dinamo – Gaz Metan
Chindia – FCSB
Hermannstadt – Voluntari
Sepsi – Astra
Poli Iași – Botoșani

Returul meciurilor se va disputa în aceeași ordine.

Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV
Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV

Un nou contract de drepturi TV! Schimbări spectaculoase: interviuri înainte de meci și la pauză cu antrenorii

Sezonul 2019-2020 vine cu un nou contract al drepturilor de televizare. LPF a negociat același contract ca și până acum, adică 28 de milioane de euro pe an. Cu o zi înainte de startul Ligii 1: Look TV, Telekomsport și Digisport au anunțat că vor transmite în următorii 5 ani meciurile din campionatul României.

O mare parte dintre cluburi depind de banii din drepturile de televizare, care reprezintă peste 50% în medie din bugetul cluburilor din Liga 1. Practic, foarte multe cluburi nu s-ar putea susține dacă nu ar mai veni banii de la televiziuni. De exemplu, bugetul echipei Gaz Metan Mediaș este asigurat în proporție de 80% de banii de la televiziuni.

Însă, în noul Regulament Media se arată schimbări importante. Televiziunile vor avea înainte de meci un interviu cu antrenorul care să explice formula de start aleasă. La pauză, antrenorul, secundul sau căpitanul vor fi obligați să stea la un mini-interviu la marginea terenului, în timp ce la final va fi un singur reprezentant la flash interviuri pentru toate televiziunile.

România va avea și la finalul acestei stagiuni patru locuri în cupele europene. Campioana va merge în turul 1 preliminar din UEFA Champions League, câștigătoarea Cupei în turul doi din Europa League și locurile 2-3 în turul 1 preliminar din Europa League. Dacă învingătoarea Cupei este și pe un loc calificant în Europa, atunci în turul 1 din Europa League va merge și echipa de pe locul 4.

Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV
Start în Liga 1! Tot ce trebuie să știi despre noul sezon. CFR Cluj, FCSB și U Craiova se bat la titlu Schimbări spectaculoase la TV

 

  • 102 este numărul ediției de Liga 1 care începe acum
  • 28 de milioane de euro pe an primesc cluburile din drepturi tv

 

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole