„Spuma energeticii românești”, la Trofeul Electricianului

Municipiul Cluj-Napoca va deveni, în perioada 8 – 12 iulie, capitala energeticii românești, găzduind cea de-a 42-a ediție a fazei naționale a competiției Trofeul Electricianului, un concurs profesional, cu tradiție, iniţiat de compania Electrica în anul 1977 și reluat în 1995, fiind cel mai important și de anvergură concurs profesional din România.

Marți, 8 iulie, Teatrul Național „Lucian Blaga” a întâmpinat cei mai buni 105 specialiști din țară din cadrul companiilor de distribuție a energiei electrice. În premieră, această ediție a înglobat și o secțiune cu și pentru tinerii elevi din liceele cu profil energetic.

„Competiția are nouă secțiuni, dintre care una este dedicată juniorilor din sistemul de învățământ dual. Având în vedere dezvoltarea fără precedent a producției din surse regenerabile, în special a prosumatorilor și a centralelor fotovoltaice de dimensiuni mai mici, misiunea dispeceratelor a devenit mult mai complexă și provocatoare. De aceea, începând de anul acesta, s-a introdus a nouă secțiune, dedicată acestui domeniu. Astfel, competitorii prezenți în această ultimă fază a Trofeului, vor concura pentru: Electrician exploatare staţii electrice de transformare 110 kV/MT; Electrician exploatare rețea electrică de distribuție, MT şi JT; Electrician PRAM; Electrician măsurare energie electrică, verificare grupuri de măsurare; Electrician montare şi reparaţii echipament primar din stații electrice de transformare de 110 kV/MT; Electrician montare şi reparaţii instalaţii de distribuție MT şi JT (PA, PT, LEA, LES); Electrician defectoscopie LES de MT şi JT; Dispecer Energetic de Distribuție și Electrician Junior”, au transmis organizatorii DEER.

În cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a competiției au participat, în calitate de vorbitori, Mihaela Rodica Suciu, director general al DEER; Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca; Sándor Bende, președinte al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților; Andreea Lambru, director executiv Direcția Afaceri Electrica; Anna-Maria Vasile, președinte al Consiliului de Administrație DEER; Vasile Țopa, rector al Universității Tehnice Cluj-Napoca; Nicolae Buzea, președintele Federației Univers. De asemenea, au fost prezenți Ștefăniță Munteanu, director General Transelectrica, membri ai Consililor de Administrație Electrica și DEER și ai conducerii celor două companii, reprezentanți ai companiilor de distribuție Delgaz Grid, Distribuție Energie Oltenia, Rețele Electrice România și ai Adrem.

Concursul celor mai buni

„În primul rând, doresc să vă mulțumesc că sunteți astăzi aici – faptul că sunteți aici ne onorează și ne responsabilizează în același timp. DEER este cel mai mare distribuitor de energie electrică din România; avem patru din cele nouă milioane de consumatori cărora le distribuim energie și faptul că astăzi noi suntem la Cluj-Napoca – acasă, pentru că aici este sediul nostru, că suntem gazdele Trofeului Național al Electricianului, atât pe mine, cât și pe echipa DEER, ne onorează. Acest eveniment ne face pe noi, clujenii – și nu numai – să le arătăm celorlalți colegi, profesioniști care lucrează în zona de distribuție electrică că suntem gazde bune, că ne dorim, când plecați de aici, să rămâneți cu amintiri memorabile și, mai ales, să rămâneți prieteni cu noi. Vreau să îi felicit pe concurenți; știți cu toții în urma experienței de la Timișoara că e un concurs extraordinar de greu. Cei care sunteți aici ați parcurs deja etapele de selecție la nivelul companiilor voastre și nu este ușor. Este un concurs la care participă cei mai buni dintre cei mai buni. Spuma energeticii românești este astăzi prezentă aici. Nu există alții mai buni decât voi. Faptul că în luna în care sărbătorim electricienii, energeticienii suntem la Cluj, cred că vă va determina să dați tot ce puteți și să demonstrați că puteți fi mai buni decât cei mai buni. Îmi doresc ca cei mai buni să câștige, ca la final, joi, când ne vom despărți să rămâneți cu cele mai bune sentimente și să vă întoarceți cu drag la Cluj”, a transmis Mihaela Rodica Suciu, director general al DEER.

Cuvântul i-a revenit apoi lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, acesta ținând un discurs ce a subliniat provocările cu care sectorul energiei electrice se confruntă.

„Sunt convins că în această competiție, în această olimpiadă a electricienilor toți cei prezenți astăzi sunteți câștigători; tot ce se întâmplă de acum înainte la Cluj – reușite, amintiri frumoase, relații de prietenie, bune practici – reprezintă o valoare adăugată. Domeniul pe care dumneavoastră îl reprezentați este unul de mare intensitate profesională. Provocările pe care domeniul dumneavoastră le are sunt poate fără precedent în întreaga istorie a umanității. Noile surse de energie – eoliană sau solară, respectiv capacitatea de preluare a acestora, digitalizarea, modernizarea infrastructurii, securitatea cibernetică, electrificarea transportului, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, schimbările climatice sunt câteva dintre acestea”, au fost cuvintele primarului.

Profesionalism și excelență

Discursul președintelui Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, domnul Sándor Bende, a accentuat legătura strânsă dintre energia electrică și relansarea economiei naționale: „În această săptămână, Clujul este capitala electricienilor. Trofeul Electricianului este un nou prilej să vă aprofundați cunoștințele, să fiți autodidacți. Succes și să câștige cei mai buni! Categoric, va câștiga economia României. Avem nevoie de energie electrică pentru relansarea economiei. Noi, decidenții, trebuie să ascultăm ce spun specialiștii și să vă sprijinim în activitate”, a transmis acesta.

Cuvântul a fost apoi preluat de Andreea Lambru, director executiv Direcția Dezvoltare Afaceri Electrica: „Este o onoare pentru noi să continuăm această tradiție, să fim alături de voi în această competiție; este o competiție care dă dovadă de mult profesionalism și excelență. Sunt sigură că va fi una plină de fair-play. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți. Sunteți cei datorită cărora noi trăim în secolul XXI; fără voi nu am avea căldură, aer condiționat, internet cu care suntem atât de obișnuiți și care ne facem viața mai ușoară și multe alte lucruri esențiale care ne schimbă viețile”.

Anna-Maria Vasile, președintele Consiliului de Administrație DEER, a evocat importanța electricienilor în spațiul economic: „Cred că distribuția de energie este prima meserie din lume. Meseria de electrician nu este una simplă și nu oricine o poate practica; ea s-a schimbat constant, s-a perfecționat. Pe cât este de complexă și provocatoare, pe atât este de frumoasă și respectată de toată lumea. Electricienii sunt meseriașii de aur ai României. Specialiștii din toate companiile de distribuție din țară vor avea oportunitatea sa dea tot ce e mai bun în această competiție. Fie ca cei mai buni să câștige!”

Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a ilustrat o perspectivă diferită asupra meseriei încununate de ceremonie: „Reprezentând universitățile, pot spune că orașul Cluj-Napoca este un oraș tânăr. Din 1984, au trecut prin mâinile mele 40 de generații de ingineri. Sunt foarte mândru de acest lucru. Mulți dintre ei se află azi în sală. Totodată, nu întâmplător ne aflăm astăzi în incinta Teatrului Național din Cluj-Napoca: într-adevăr, vorbim de artă – asta faceți dumneavoastră”.

La competiția națională a Trofeului Electricianului participă câștigătorii fazelor pe companie, din cadrul celor patru societăți de distribuție a energiei electrice din țară: Distribuție Energie Electrică Romania – DEER, Delgaz Grid (societate membră a grupului E.ON în România), Distribuție Energie Oltenia (societate membră a Grupului EVRYO), Rețele Electrice România (societate membră a Grupul PPC), precum și specialiștii Adrem Invest.

Alexandra BORDAȘ

(sursa foto: Facebook – Emil Boc)

Post-ul „Spuma energeticii românești”, la Trofeul Electricianului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole