Spectacol cabalin de excepție la „Încuratul cailor de Sân’ Toader” de la Brâncoveni/ FOTO+VIDEO

Primăria Brâncoveni a organizat, sâmbătă, pe stadionul din satul Mărgheni, cea de-a noua ediție a sărbătorii „Încuratul cailor de Sân’ Toader”, la care au fost prezenți, în afara sutelor de localnici, mai mulți invitați de onoare, printre care președintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, prim-vicepreședintele organizației, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, și deputatul Marius Iancu.

De fapt, a fost o dublă sărbătoare, pentru că, dincolo de „Încuratul cailor de Sân’ Toader, autoritățile locale au marcat și 525 de ani de la prima atestare documentară a comunei.

„Încuratul cailor de Sân’ Toader de la Brâncoveni este o sărbătoare care a devenit o tradiție, sărbătoare care are ca scop păstrarea obiceiurilor tradiționale de Sfântul Toader. Așteptăm să fie o sărbătoare frumoasă ca de obicei, având în vedere că și-au anunțat prezența foarte mulți concurenți, atât din județ, vreo 20 de comune, cât și din alte județe, precum Teleorman sau Argeș”, a spus, în deschidere, primarul localității, Ion Cheroiu.

„Unde este mai frumos decât în judeţul tău? În nicio parte. Am venit cu mare bucurie aici, n-am mai fost de vreo patru-cinci ani, la Brâncoveni. Este o sărbătoare frumoasă şi discutam cu crescătorii de cai, care au rămas cu acest hobby. Am văzut foarte multe exemplare frumoase şi chiar nu credeam că mai sunt atâţia cai în zona noastră; majoritatea sunt din Osica, Slătioara, Brâncoveni. Este o sărbătoare frumoasă şi sper să fiu şi la concurs, să vedem cine câştigă premiul cel mare”, a spus și Paul Stănescu, după ce, alături de ceilalți invitați, a făcut un tur al stadionului, dând mâna și discutând cu participanții probelor de concurs.

Impresionat de frumusețea cailor s-a arătat și Marius Oprescu, care a mărturisit că nu a lipsit de la nici o ediție a manifestării.

„Am fost prezent încă de la prima ediție, Nu cred că am lipsit vreun an. E sărbătoare din nou, iată, la Brâncoveni, unde ne întoarcem de fiecare dată la tradiții. Am făcut un inventar al tuturor cailor participanți la această ediție; sunt foarte frumoși și îi felicit pe proprietari, să îi păstreze și să aibă grijă de ei pentru că e foarte greu”, a afirmat președintele Consiliului Județean.

Publicul prezent a avut parte de o frumoasă demonstrație de echitație susținută de membrii centrului de echitație Hipika Oltișoru (Găneasa), dar și de o impresionantă paradă a trăsurilor și călăreților care s-a desfășurat pe străzile din Mărgheni.

Au avut loc, apoi, concursul de frumusețe a cabalinelor (unele dintre ele exemplare de poveste), urmat de proba de tracţiune a bușteanului.

Cele mai bune echipe au fost, apoi, premiate.

După concurs, începând cu ora 15.00, pe stadionul din Mărgheni a avut loc, vreme de patru ore, un impresionant spectacol extraordinar susținut de Ansamblul profesionist „Doina Oltului” şi de Ansamblul folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din localitate.

Printre invitații speciali prezenți la manifestare s-au mai numărat vicepreședintele Consiliului Județean Olt Virgil Delureanu, Corina Sulger, președinta femeilor social-democrate din Olt, Florin Barbu, directorul general al ANIF, Florin Cotoșman, comisar general-adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, precum și directorii mai multor instituții publice deconcentrate.

Dacă anul trecut în Brâncoveni erau 122 de cai, în prezent mai sunt în jur de 100 de animale.

„Suntem mari iubitori de cai. Oameni nu mai folosesc animalele la muncile agricole, ca odinioară, dar nici nu renunță la cai, îi țin pentru frumusețe”, a dezvăluit primarul Ion Cheroiu.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole