Şoseaua de centură a municipiului Târgovişte va fi finalizată în acest an. VIDEO

Primarul municipiului Târgovişte a efectuat, în această dimineaţă, împreună cu viceprimarul Cătălin Rădulescu şi city managerul Gabriel Boriga, o vizită de lucru pe şantierele deschise în mai multe puncte ale drumului de centură, mai precis la cele de la pasajele rutiere Teiş şi Dedeman-Aninoasa, precum şi în zona unde se construieşte o cale rutieră de legătură între străzile Gimnaziului (sediul Electrica dinspre Valea Voievozilor) şi Mihai Bravu (sediul Arhiepiscopiei).

„Pe toate cele cinci loturi care alcătuiesc proiectul de centură al municipiului Târgovişte, avem termene de finalizare de maximum 12 luni. Pe porţiunile de drum unde nu există poduri şi pasaje, discutăm de finalizare în termen de 6 luni. Asta înseamnă că, în vara acestui an, tot ceea ce înseamnă tramă stradală care alcătuieşte centura municipiului Târgovişte va fi finalizată”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Edilul este optimist şi spune că proiectul nu se va mai bloca aşa cum s-a întâmplat în trecut, având în vedere că această cea de-a cincea atribuire a contractului de execuţie a fost împărţită în cinci loturi, astfel încât derularea investiţiei să nu mai depindă de o singură firmă.

A mai precizat Daniel Cristian Stan că, din păcate, drumul de centură nu va putea rezolva în totalitate problemele cauzate de traficul aglomerat. Prin urmare, va fi nevoie de un proiect nou, realizat în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale limitrofe, pentru construirea unei adevărate variante ocolitoare a municipiului Târgovişte.

 

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole