Sorin Cristea, director general CONA: „În 500 de zile am ridicat acest spital. Au fost momente în care era mult mai simplu să ne oprim”

Noua clădire a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș a fost ridicată în aproximativ 500 de zile, însă în spatele ritmului accelerat de construcție au existat perioade de incertitudine financiară, probleme tehnice și decizii dificile. Sorin Cristea, directorul general al grupului CONA, compania care a construit noul edificiu, a vorbit despre provocările proiectului și despre riscurile asumate pentru ca lucrările să continue.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 8 aprilie 2025, iar în mai puțin de 17 luni constructorul a ajuns la finalizarea clădirii. Sorin Cristea spune că, dincolo de beton, oțel, instalații și echipamente, construcția unui spital înseamnă, în primul rând, responsabilitate față de pacienți și cadrele medicale.

„Această construcție nu este de fapt despre beton, oțel, instalații sau echipamente. Este despre oameni. Iar oamenii care vor veni aici vor fi, în cea mai mare parte, oameni aflați în suferință”, a declarat directorul general al grupului CONA.

După semnarea contractului de finanțare, în martie 2023, și a contractului de proiectare și execuție, în iunie 2024, lucrările au intrat în linie dreaptă. 8 aprilie 2025 este data pe care constructorul o consideră începutul efectiv al construirii spitalului. De atunci și până la inaugurarea din data de 31 august 2026 au trecut mai puțin de 17 luni..

”Cum a fost posibil să ajungem aici în mai puțin de 17 luni? (…) Vă pot spune că aici sunt implementate soluții tehnologice care, cu certitudine, în România fie nu sunt utilizate, fie sunt utilizate într-o măsură foarte redusă. Este know-how-ul nostru, dezvoltat în interiorul societății. Am reușit pentru că avem propriile resurse, propriile fabrici și integrăm un grup aproape de componente importante ale construcției și mai ales avem un corp ingineresc capabil să identifice și să dezvolte soluții inovatoare așa cum cred eu că trebuie să se construiască în secolul XXI și în România”, a explicat directorul general al grupului CONA, inginerul constructor Sorin Cristea, care a ținut să precizeze că din momentul în care a semnat contractul și-a asumat și o ”presiune morală față de oameni, față de cadrele medicale. Pentru că această construcție nu este de fapt despre beton, oțel, instalații sau echipamente. Este despre oameni. Iar oamenii care vor veni aici vor fi în cea mai mare parte oameni aflați în suferință”.

Milioane de euro investite înainte de primele plăți

Una dintre cele mai dificile perioade ale proiectului a fost, potrivit lui Sorin Cristea, vara anului 2025. La 31 august, când structura clădirii ajunsese la etajul al treilea, compania făcuse deja plăți de milioane de euro pentru materiale, echipamente și furnizori, în timp ce constructorul nu încasase încă bani de la beneficiar.

Primele plăți au venit abia la începutul lunii septembrie 2025. Problema nu era însă doar lipsa banilor, ci mai ales incertitudinea legată de viitorul finanțării prin PNRR. prin PNRR?

”Problema cea mai mare nu era numai că nu încasasem, problema era incertitudinea și impredictibilitatea. Va rămâne sau nu acest proiect în PNRR? Va avea finanțare? De unde se va plăti? Va continua sau nu? Pentru cine privește de afară, acestea pot părea niște întrebări administrative. Pentru mine nu erau. Eu conduc un grup de firme în care lucrează în jur de o mie de angajați. În spatele lor sunt familii, salarii, fabrici, furnizori, investiții și responsabilități pe care nu le poți pune pe pauză când se clarifică o hârtie. Dacă proiectul s-ar fi blocat atunci și finanțarea s-ar fi oprit, cu milioanele deja de euro consumate și antrenate, grupul de firme pe care îl conduc ar fi intrat într-un blocaj financiar major. Mi-am asumat atunci un risc foarte mare. pentru companie, pentru grup și pentru oameni. Puteam să spun și să decid: până nu se clarifică lucrurile, ne oprim. Din punct de vedere contractual, juridic, economic, cred că aveam toate motivele. Nu am făcut-o. Am continuat lucrările, am continuat să plătim, să comandăm materiale și echipamente și să ținem oamenii în șantier într-un ritm susținut”, a povestit Sorin Cristea.

Provocări depășite

O altă provocare a apărut în primăvara acestui an, când anumite componente esențiale ale lucrărilor de construcții și instalații aveau un stadiu de aproximativ 20%. Situația reprezenta un risc pentru respectarea termenelor, astfel că au fost luate măsuri pentru recuperarea întârzierilor.

Constructorul spune că au fost reorganizate echipele, au fost aduse resurse suplimentare și au fost alocate fonduri pentru ca lucrările să poată continua în ritmul necesar.

„Nu este suficient să explici de ce nu se poate. Trebuie să găsești soluția și să o faci”, a spus Sorin Cristea.

El a criticat și birocrația întâlnită pe parcursul proiectului, susținând că, uneori, procedurile administrative au fost mai dificile decât lucrările propriu-zise. ”Au fost mulți oameni de bună credință care au înțeles importanța obiectivului și și-au prioritizat munca pentru atingerea acestei ținte și acestui jalon. Lor le mulțumesc! Dar au existat și oameni care n-au înțeles și de prea multe ori senzația a fost că în loc să fim ajutați și să susținem acest proiect important, trebuia să consumăm energia ca să putem pur și simplu să mergem înainte. Și ajung la un paradox pe care ca inginer constructor îmi este greu să-l înțeleg. Uneori scrierea unei hârtii, analiza și emiterea unui aviz, a unei aprobări sau unui ordin de plată, ori întocmirea unui tabel în Excel care se mută dintr-un birou în altul. par să fie mai grele decât ridicarea unui spital în aproximativ 500 de zile”, a spus directorul CONA.

”Acest spital este al oamenilor și al țării”

În final, directorul general al CONA a subliniat că noul spital nu aparține unei companii private, unui partid sau unei administrații, ci este o investiție destinată oamenilor.

Acest spital, construit aici, la Târgu Mureș, după aproximativ 50 de ani, din câte cunosc, nu este al unor societăți private. Nu este a unui fond de investiții, nu este a unuia partid, nu este a unei primării, acest spital este al oamenilor și al țării. Este pentru oameni care în momentele grele ale vieții lor au nevoie de un loc civilizat în care să poată să fie tratați la standardele ridicate. Și poate că peste ani nimeni nu va ști cine a semnat acest contract, cine a vizat acest proiect, cine a fost responsabil de această construcție, cine a stat ministru sau cine a turnat betonul, a montat instalațiile, cine a stat noaptea sau cine a găsit soluțiile atunci când părea că nu mai există. Și este firesc să fie așa. Dacă un copil, un părinte, un om care intră aici bolnav, va ieși sănătos și se va întoarce acasă la familia lui, atunci toate aceste 500 de zile de efort au meritat”, a spus directorul general al CONA.

El a încheiat mulțumind echipelor implicate în proiect și spunând că, în ciuda problemelor și a momentelor în care oprirea lucrărilor ar fi fost o variantă mai simplă, a ales să continue.

„Au fost probleme, au fost piedici, au fost nopți nedormite, au fost momente în care era mult mai simplu să ne oprim. Nu ne-am oprit, iar ceea ce am avut noi de spus este aici, în spatele nostru, acest spital”, a încheiat antreprenorul.

Arina TOTH

Post-ul Sorin Cristea, director general CONA: „În 500 de zile am ridicat acest spital. Au fost momente în care era mult mai simplu să ne oprim” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole