Șomajul explodează în Brașov! Mii de oameni fără job, tot mai multe femei afectate!

Brașovul se confruntă în această toamnă cu o creștere alarmantă a numărului de șomeri! Potrivit ultimelor date oficiale furnizate de Direcția Județeană de Statistică Brașov, rata șomajului în septembrie 2025 a urcat la 2,7%, depășind nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul total al persoanelor fără loc de muncă a ajuns la 7028, cu 645 mai multe decât în septembrie 2024. Îngrijorător este faptul că aproape jumătate dintre șomeri sunt femei, iar șomajul feminin atinge deja 3,1%, cu mult peste nivelul înregistrat la bărbați (2,5%).

O altă bombă socială vine din mediul rural: 73% dintre șomerii brașoveni trăiesc la sate, deși populația rurală reprezintă doar o treime din județ. Tot mai mulți oameni își pierd locurile de muncă, iar oportunitățile lipsesc.

Situația devine critică și în rândul tinerilor: peste 950 de persoane sub 25 de ani sunt înregistrate ca șomere. Iar aproape 85% dintre șomerii neindemnizați au un nivel scăzut de educație, semnalând probleme profunde pe piața muncii.

În clasamentul național, Brașovul se află pe locul 12 la numărul total de șomeri și pe locul 30 la rata șomajului. Specialiștii avertizează: dacă tendința se menține, finalul de an ar putea aduce noi recorduri negative pentru județ.

<p>Aceasta postare Șomajul explodează în Brașov! Mii de oameni fără job, tot mai multe femei afectate! apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole