Singurul loc din România în care te simți la fel ca în Bali. Piscina te lasă fără cuvinte și prețul nu este deloc mare

Maramureșul este una dintre cele mai pitorești zone ale țării. Regiunea are numeroase atracții turistice, unde vin anual mii de turiști din țară sau din străinătate.

Piscină ca în Bali, dar în România. Locația din Maramureș care impresionează orice client

În satul Mara din acest județ nordic al țării se află, fără îndoială, cel mai spectaculos loc unde puteți să vă răcoriți într-o vară toridă.

În urmă cu câțiva ani, Alex Vancea, un tânăr care a călătorit mult prin lume, și-a pus în plan să construiască un veritabil rai exotic.

Acesta a visat să aibă la el acasă o piscină frumoasă, care să nu fie înconjurată de betoane, așa cum văzuse pe afară. Într-un final a apărut proiectul ”Piscinei Pă Coastă”, construită în satul Mara, pe dealul din apropierea unei păstrăvării cu același nume.

Situată pe o culme a munților Gutâi, piscina oferă turiștilor posibilitatea de a intra în două lumi: cea autentic românească și una cât se poate de exotică, unde te vei simți pentru câteva ore ca în Maldive sau Bali.

Pentru a ajunge în această minunată locație, trebuie să căutați pensiunea-restaurant ”Păstrăvăria Mara”, de care aparține piscina, și să urcați cel mult 100 de metri până pe vârful coastei.

Odată ajunși aici dați de o priveliște de vis. Din vârf se vede o cascadă superbă, dar și pădurea în mijlocul căreia e săpată piscina.

Designul piscinei uimește și el. Terasa acesteia este construită exclusiv din lemn și acoperită cu stuf. Pentru iubitorii de fotografie acesta este un rai. Pot ieși aici cele mai spectaculoase imagini.

Piscina ”Pă Coastă” este situată la 44 de km de Cimitirul Vesel de la Săpânța, la 32 de km de Mănăstirea Bârsana și la 71 de km de Mocănița de la Vișeu, așadar sunteți aproape și de alte destinații turistice spectaculoase.

Prețul de acces la piscina din Maramureș, unul extrem de accesibil

Piscina din Maramureș se deschide, anual, la finalul lunii aprilie. În 2019, prețul unui bilet de intrare a fost de 30 de lei, iar în 2020 de 40 de lei.

Odată ajunși pe terasa piscinei, veți putea servi un pește delicios și proaspăt din zonă, provenit din Păstrăvăria Mara.

De asemenea, turiștii care doresc se pot caza în casele tradiționale de lângă restaurant. Prețul unei nopți de cazare începe de la 150 de lei pe noapte și ajunge la 300 de lei, în funcție de perioada din sezon.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole