Sighișoara: Furt de 10.000 de euro, dintr-o geantă uitată pe pe un raft

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au identificat, în cursul zilei de 5 septembrie, un bărbat bănuit de furtul sumei de 10.000 de euro, din geanta unei femei.

”La aceeași dată, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui magazin din localitate, i s-a sustras suma de 10.000 de euro, din geantă. Din cercetările efectuate, a reieşit că, la data de 5 septembrie, femeii, de 33 de ani, din Sighișoara, în timp ce se afla la cumpărături, în incinta unui magazin din localitate, i s-ar fi sustras suma de 10.000 de euro, din geanta pe care ar fi uitat-o lângă un raft. În urma activităților specifice desfășurate de către polițiști, la scurt timp, în aproximativ 20 de minute, a fost identificat și depistat un bărbat, de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei. Totodată, polițiștii au reușit și recuperarea integrală a prejudiciului, care a fost restituit persoanei vătămate. În cauză a intervenit împăcarea părților, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub coordonarea unității de parchet competente”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Post-ul Sighișoara: Furt de 10.000 de euro, dintr-o geantă uitată pe pe un raft apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole