Peste 10.000 de hectare de teren au fost inundate în județul Dolj în perioada 17 mai – 1 iunie 2014, arată un raport din acea vreme al serviciului pentru situații de urgență în perioada în care Victor Ponta a afirmat că a decis să deschidă Porțile de Fier pentru a evita inundarea Belgradului.
- “E adevărat că am inundat un hectar sau două de pământ dar am salvat vieți omenești și întotdeauna voi alege oamenii, voi alege să salvez oamenii, întotdeauna voi alege să fiu aproape de oameni, în primul rând români, dar toți vecinii noștri și toți cei care sunt în nevoie. Asta înseamnă să fii om, asta înseamnă să-ți pese de oameni, asta înseamnă să nu fii un ticălos criminal și să ceri să moară oameni doar ca să-i faci rău lui Ponta”, a spus fostul premier român…
Într-o postare pe TikTok, Ponta a afirmat joi că a inundat “un hectar sau două de pământ” pentru a “salva vieți omenești”. Doar în comuna Rast au fost inundate 1.770 de hectare de pădure, potrivit datelor din acea vreme ale Comitetului pentru Situații de Urgență Dolj. În total, doar în județul Dolj au fost inundate 10.431 de hectare de terenuri agricole, pășuni și păduri.
Victor Ponta a declarat, la podcastul „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”, difuzat miercuri, 9 aprilie 2025, că în 2014, când era premier al României, iar Serbia a fost lovită de inundații puternice, a preferat ca sate românești de pe clisura Dunării să fie inundate, pentru a proteja Belgradul.
Post-ul Serbia pe primul loc. Peste 10.000 de hectare de teren au fost inundate în județul Dolj în perioada 17 mai – 1 iunie 2014 din cauza unei decizii a guvernului român apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.