Şeful Gării CFR Sfântu Gheorghe, diagnosticat cu COVID-19. Staţia a fost dezinfectată

Şeful Gării CFR Sfântu Gheorghe a fost diagnosticat cu COVID-19, iar staţia respectivă a fost dezinfectată, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

Ea a adăugat că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna a demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu acesta.

„Într-adevăr, şeful staţiei Sfântu Gheorghe a fost confirmat COVID, iar toate spaţiile în care acesta a intrat şi şi-a desfăşurat activitatea au fost dezinfectate. În acest moment, Direcţia de Sănătate Publică anchetează toate persoanele cu care acesta a intrat în contact şi va dispune anumite măsuri, fie autoizolare, fie alte măsuri care se impun în situaţia actuală. Dar, deocamdată, nu avem alte persoane din cadrul staţiei confirmate sau autoizolate. Deci, ancheta este în derulare şi, probabil, vom fi informaţi în cazul în care se dispune autoizolarea altor persoane cu care a intrat în contract şeful staţiei”, a precizat Oana Brânzan.

(Agerpres)

Share

The post Şeful Gării CFR Sfântu Gheorghe, diagnosticat cu COVID-19. Staţia a fost dezinfectată appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole