Se schimbă regulile la loteria bonurilor fiscale. Ce modificări apar la acordarea premiilor

Se schimbă regulile la loteria bonurilor fiscale. Cel puțin așa se anunță într-un proiect al Ministerului Finanțelor Publice. MFP a constatat că actualul sistem favoriza desemnarea drept câștigătoare a bonurilor cu valori mari, de peste 100 de lei, ceea ce nu era neapărat corect față de „jucătorii mici”. Practic, noua propunere stabilește  acordarea a maximum 80 de premii pentru intervalul valoric 1-99 lei.

Se schimbă regulile la loteria bonurilor fiscale

Nici cei cu bonuri mari nu sunt uitați în noua reglementare. Vor fi cel mult 20 de premii pentru intervalul valoric 100-999 lei. Ca să se aducă lumină asupra propunerilor, extragerea aleatorie de numere, se va face astfel. Câte un număr din intervalele valorice 1-99 lei inclusiv, respectiv 100-999 lei inclusiv. Fiecare număr extras reprezintă valoarea totală a bonului fiscal, fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată și rezultă în urma extragerii succesive a două, respectiv trei serii de cifre, după caz, cuprinse între 0 și 9

Un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, dar și un număr reprezentând luna emiterii bonului fiscal, în cazul extragerilor ocazionale. Atenție, de data aceasta, bonurile de la schimbul valutar vor putea participa la Loteria bonurilor fiscale. Vă reamintim că au existat câteva probleme pentru această situație. În cazul bonurilor fiscale emise de aparatele de marcat destinate activității de schimb valutar, nu se regăsește rubrica „Total” ca în cazul celorlalte bonuri fiscale.

Se schimbă regulile la loteria bonurilor fiscale. Bonuri fiscale
Se schimbă modul în care vor fi extrase nonurile câștigătoare. Sursa foto – facebook

Ce modificări apar la acordarea premiilor

Pentru aceste bonuri sunt evidențiate două valori, respectiv „suma încasata de la client” și „suma plătită clientului”, situație care a generat dificultăți în aplicarea legislației din domeniul Loteriei bonurilor fiscale. În noul proiect, se clarifică faptul că sunt eligibile să participe la Loteria bonurilor fiscale, și bonurile fiscale emise de aparate de marcat destinate activității de schimb valutar care reflectă, din punct de vedere al deținătorului, atât operațiunea de cumpărare de valute, cât și operațiunea de vânzare de valute.

Nu se termină aici pentru că se are în vedere înlocuirea sintagmei „titular” cu sintagma „deținător” al bonului fiscal, având în vedere faptul că, date fiind elementele care se regăsesc pe bonurile fiscale, în majoritatea situațiilor este dificilă stabilirea identității persoanei care a făcut achiziția de bunuri sau servicii.

 

 

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole