Se dau bani de la stat! Cererile de plată se depun până pe data de 1 februarie

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru carburantul utilizat la efectuarea lucrărilor mecanizate.

Cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrul IV al anului 2020, se pot depune până la 1 februarie, inclusiv, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA.

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 01 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020)”, se menţionează în comunicat.

Cererile se depun la centrele APIA din teritoriu

Astfel, cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite, potrivit sursei citate.

Totodată, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

Schema de ajutor de stat a fost prelungită

În context, trebuie precizat că schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost prelungită cu trei ani, până la data de 31 decembrie 2023.

“În Şedinţa de Guvern din 11 decembrie 2020, a fost adoptată o Hotărâre prin care se prelungeşte termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, până la data de 31 decembrie 2023. Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 a fost elaborată având în vedere Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 care era aplicabil până la 31 decembrie 2020, iar perioada de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 a fost de asemenea stabilită până la data de 31 decembrie 2020”, se menţionează într-un comunicat al MADR.

Prin adoptarea acestui act normativ se creează cadrul legal pentru continuarea acestui ajutor de stat până la finalul anului 2023.

Sursa: capital.ro

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole