Școala începe în valul 4 de Covid-19. Ce elevi au voie să învețe în sistem online

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a făcut noi precizări despre regulile privind desfășurarea cursurilor în condiții de pandemie. 

Ministrul spune că pledează pentru învățământul în format fizic, deoarece, atunci când s-au făcut cursuri online,  s-au produs multe ”pierderi”, ”din perspectivă educațională, dar și din perspectiva socio-emoțională”.

Astfel că, în prezent, până la apariția scenariului în care incidența cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 va fi de 6 la mia de locuitori, iar toți elevii vor intra automat în sistem online, există 4 situații în care aceștia pot solicita efectuarea de cursuri online.

”Pierderile au fost foarte mari, din perspectivă educațională, dar și din perspectiva socio-emoțională. Sunt tulburări generate de imposibilitatea socializării prin prezența la școală în rândul elevilor. Toate aceste lucruri trebuie limitate. De aceea pledez pentru prezență fizică. În situațiile definite foarte clar, în care elevii cu vârste sub 12 ani, care sunt într-o grupă de risc din cauza unor boli cardio-vasculare, boli respiratorii severe, diabet zaharat sau imunitate scăzută, generată de afecțiuni oncologice, chimioterapie, de transplant, generată de boli autoimune, primară sau dobândite – acești elevi vor putea solicita predarea online.

Pentru cei cu vârsta mai mare de 12 ani, elevi care se încadrează în această grupă de risc, cu imunodepresie moderată sau severă, generată de cauzele pe care le-am amintit, de asemenea și ei pot solicita cursurile online.

Trei. Pentru elevii care au aparținători cu vulnerabilități certificate medical, părinți, spre exemplu, cei cu care locuiesc, de asemenea va fi permis învățământul online.

Patru. Pentru toți cei care sunt contacți direcți ai unor cazuri confirmate, până la rezultatele negative ale testului se va asigura predarea online. Este un element foarte important pentru a asigura accesul la educație pentru toți”,  a declarat ministrul Cîmpeanu.

Sursa: stirileprotv.ro

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole