Şcoala de tobe din Sfântu Gheorghe se prezintă în Piața Centrală

În cadrul celui mai nou concert al seriei de
programe „O vară ritmată la Sfântu Gheorghe” vor răsuna melodii de filme cunoscute.

Producția seriei de programe intitulate „O vară ritmată
la Sfântu Gheorghe!”, organizate în cadrul anului tematic al elevilor pe data
de 16 august ora 19:00 se adaptează remarcabil de bine concepției acesteia,
deoarece de data aceasta vor urca pe scena de piatră din Piața Centrală în
cadrul unei ore demonstrative chiar elevii, cursanții școlii de tobe „learn2drum”.

Școala de tobe learn2drum a fost inițiată de Kiss Levente la Tîrgu Mureș cu scopul de a oferi spațiu și oportunitate tinerilor care, la fel ca el, sunt iubitori de muzică, pentru studierea tobei, pentru exprimarea de sine și pentru autoprezentare. Şcoala înființată în anul 2014 a progresat cu succes între timp, şi chiar s-a extins: în toamna anului 2018 s-au lansat cursuri și la Sfântu Gheorghe, unde learn2drum se poate lăuda în prezent cu studio propriu, respectiv cu peste 15 elevi.

În cadrul orelor demonstrative intitulate
learn2drum.open.project, ucenicii se prezintă de obicei în aproximativ într-o
oră în fața celor interesați. Producția intitulată open.project – movie.edition
care va avea loc în ziua de vineri este o variantă îmbunătățită a orelor
demonstrative, care va fi într-adevăr specială, micul baterist din cadrul
learn2drum va cânta coloane sonore principale și secundare renumite, în timp ce
atmosfera de cinema a filmelor respective va fi trezită de proiecție video de
colaj.

Sajgó Áron (11 ani), Pál Mátyás Áron (18 ani) și
Tündérligeti Samu (18 ani) sunt ucenicii școlii de tobe learn2drum din Tîrgu
Mureș, iar Lukács Beáta (14 ani) învață la learn2drum din Sfântu Gheorghe. Unii
cântă la tobă deja de 5 ani, iar alții doar de 9 luni, însă devotamentul și
perseverența sunt caracteristici comune ale tinerilor, deoarece numai așa a
putut să aibă loc acest spectacol care necesită un efort deloc nesemnificativ,
în cadrul căruia va întoarce lumea vizuală și sonoră a unor succese de filme,
precum „Pulp Fiction”, „Fight Club”, „Guardians of the Galaxy” sau „Rocky”.

Participarea la concert este gratuită, astfel că organizatorii
îi așteaptă cu drag pe cei interesați în ziua de vineri de la ora 19:00 la
scena de piatră din Piața Centrală!

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu
Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Share

The post Şcoala de tobe din Sfântu Gheorghe se prezintă în Piața Centrală appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole