
După o carieră de peste 28 de ani în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita, colonelul Dudu Ovidiu, prim-adjunct al inspectorului-șef, se retrage din activitate și trece în rezervă cu drept la pensie, începând de miercuri, 5 noiembrie 2025.
Cariera sa militară a fost strâns legată de evoluția structurilor de intervenție din județ, atât prin misiunile la care a participat, cât și prin implicarea în managementul situațiilor de urgență. Profilul său profesional este cel al unui pompier salvator dedicat, profund atașat de unitatea în cadrul căreia și-a desfășurat întreaga activitate.
Colonelul Dudu Ovidiu și-a început cariera în anul 1997, ca absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, Facultatea de Pompieri. A fost repartizat la Grupul de Pompieri al județului Harghita, unde a ocupat funcția de comandant de companie. Ulterior, la 15 decembrie 2004, a fost promovat în funcția de ofițer de stat major în cadrul Compartimentului management organizatoric, planificare misiuni și resurse, contribuind la organizarea și coordonarea misiunilor de intervenție.
La sfârșitul anului 2009, a fost numit șef al Centrului Operațional, poziție pe care a deținut-o timp de opt ani, perioadă în care a gestionat numeroase situații de urgență și a coordonat intervențiile echipajelor din județ. Din 2017 și până în prezent a îndeplinit funcția de prim-adjunct al inspectorului-șef al ISU Harghita, coordonând activitatea pompierilor militari harghiteni și participând la zeci de misiuni pentru salvarea de vieți și limitarea efectelor unor evenimente deosebite. De-a lungul întregii cariere a dat dovadă de ambiție, abnegație, curaj, pregătire și perseverență.
Momentul pensionării a fost marcat printr-o festivitate oficială organizată la sediul unității. La ceremonie a fost prezent prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care i-a înmânat colonelului Dudu Ovidiu o diplomă de onoare, apreciind devotamentul, competența profesională și implicarea constantă de care acesta a dat dovadă în misiunile dedicate siguranței cetățenilor. Prefectul a subliniat că ofițerul se constituie într-un veritabil model pentru tinerii salvatori aflați la început de carieră.
De asemenea, în cadrul ceremonialului militar, colonelul Monoranu Radu-Vasile, (împuternicit) inspector-șef al ISU Harghita, și-a exprimat admirația și recunoștința față de cel care i-a fost primul comandant, evidențiind contribuția semnificativă a acestuia la dezvoltarea și prestigiul instituției, precum și la consolidarea capacității operative a inspectoratului.
Colectivul ISU Harghita subliniază, la final de carieră, devotamentul, curajul și responsabilitatea demonstrate de colonelul Dudu Ovidiu în toți acești ani de activitate în uniformă, adresându-i urări de sănătate, zile liniștite și bucurii alături de familie și prieteni, precum și o pensie cât mai îndelungată.
Odată cu trecerea în rezervă a colonelului Dudu Ovidiu, în funcția de prim-adjunct al inspectorului-șef al ISU Harghita a fost desemnat colonelul Mureșan Vasile-Cristian, până în prezent șef al Centrului Operațional Județean. Noul prim-adjunct este ofițer pompier cu o carieră solidă, confirmată în misiuni de gestionare a situațiilor de urgență complexe. Acesta primește, la rândul său, felicitări pentru noua responsabilitate, cu încrederea că prin dăruire, pasiune și pregătire permanentă va continua să contribuie la succesul intervențiilor pompierilor militari harghiteni.






Sursa: Ziar Harghita.













