Scandal pe facebook: un elev ar fi fost trimis acasă pentru că nu avea mască!

Pe unul dintre grupurile de mămici de pe facebook a apărut, cu puțin timp în urmă, un mesaj al unei mame indignate, care spunea că fiul ei ar fi fost trimis acasă, un kilometru, pe jos, refuzându-i-se accesul în incinta școlii pe motiv că nu ar fi avut masca de protecție la el.

Bună ziua! Cum se poate ca un copil de 8 ani să-l trimită acasă 1 km din motiv că nu a avut masca. De ce nu li se dau măști de la școală? A pierdut-o pe drum spre școală”, scria, indignată, Cristina C. din comuna Frătești, unde, de altfel, s-ar fi întâmplat și evenimentul.

Contactați telefonic, reprezentanții Școlii din Frătești au declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

Nu este nimic adevărat. Atât cadrul didactic de serviciu, care îi preia pe copii de la poarta unității de învățământ, cât și învățătoarea copilului nu l-au trimis acasă. Chiar dacă ajungea la școală fără mască, noi avem măști de rezervă, tocmai pentru situații de acest gen, când copiii pierd masca pe drum sau o uită acasă. Cât despre acest copil la care faceți referire, el a ajuns până aproape de școală, a constatat că nu are masca, și s-a întors el singur acasă, spunându-i mamei lui că nu l-am fi primit în școală. Repet, nu este nimic adevărat…Nu știm de ce copilul nu a spus adevărul acasă…A revenit, înapoi, la școală, și a intrat în clasă undeva, spre jumătatea orei”, au mai declarat reprezentanții Școlii Frătești.

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole