Savoarea produselor locale, la expoziția Agro Mania

Printre cei care au dat savoare expoziției Agro Mania s-au numpărat și producătorii locali, produsele lor putând fi degustate de vizitatori la cortul special amenajat acestora. La loc de cinste aici a fost standul Mirdatod Ibănești, companie ce produce brandul ”Telemeaua de Ibănești”.

„Participăm la prima ediție Agro Mania cu produsele noastre binecunoscute de Ibănești.  Suntem mândri că am fost  invitaţi cu un stand propriu de produse lactate. Suntem regina produselor lactate din România, cu prima brânză înregistrată la nivel european, respectiv Telemeaua de Ibăneşti cu Saramură de Orşova. Am venit la acest eveniment cu o gamă variată de produse, cum ar fi caşcaval, caşcaval afumat, brânză de burduf, smântână, ruladă afumată cu boia şi piper”, a precizat Nicu Aurel Bumb, inginer șef în cadrul companiei  Mirdatod.

Gustul de casă al mezelurilor Lanka

În imediata apropiere a cortului am dat de un alt producător local, firma Lanka din localitatea Valea, comuna Vărgata.

„De 14 ani suntem pe piață cu produsele noastre, respectiv produse de carmangerie cu specific traditional. Produsele noastre sunt prezente în magazinele din județele Mureș, Harghita, Cluj, Sibiu și Bistrița. Suntem specialiștii gustului ”de casă”, avem produse obținute doar din carne proaspătă. Practic, ce producem, în două zile le și vindem. Prezența la acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru noi să ne facem cunoscuți, cu produsele noastre tradiționale începând de la toba traditională până la slănina afumată și șunculița țărănească. În produsele nostre nu avem conservanți, minimul de conservare se face cu vitamina C, sare și cu fum de fag”, ne-a declarat Ercsei Mihai, agent de vânzări în cadrul firmei Lanka.

Post-ul Savoarea produselor locale, la expoziția Agro Mania apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole