Sărbătoare în Țara Hațegului. A fost hramul Mănăstirii Prislop

Luni, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, sute de oameni au participat la hramul Mănăstirii Prislop. Slujba religioasă a fost săvârșită de episcopii Gurie – al Devei și Hunedoarei, și Andrei – al Covasnei și Harghitei, împreună cu un sobor de preoți. „În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a îndemnat la asumarea și purtarea crucii dată de Dumnezeu fiecăruia dintre noi, pentru a dobândi viața veșnică. Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcopi Gurie, a adresat la final un cuvânt de mulțumire sfințiților slujitori și tuturor credincioșilor veniți să se roage la hramul mănăstirii. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei, care a publicat imagini de la sărbătoare.



Mănăstirea Prislop datează din secolul al XIV-lea, iar de-a lungul timpului a fost locul a numeroase evenimente care au intrat în istorie. În urmă cu cinci secole, în vecinătatea bisericii, călugărul Ioan şi-a amenajat o chilie, scobind o stâncă ascunsă de pădurea Silvaşului. A murit însă înainte de a termina de dăltuit fereastra chiliei, ucis de vânătorii care l-ar fi confundat cu un animal sălbatic. La Mănăstirea Prislop se află mormântul şi piatra funerară a domniţei Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab. Lamijlocul secolului XVI, domniţa s-a refugiat în Ardeal, după ce tatăl ei a fost ucis. A vizitat mănăstirea din Ţara Haţegului, iar potrivit unor legende, după ce a băut din apa izvorului de la Prislop s-a vindecat de boala de care suferea. Atunci, domniţa a decis să restaureze din temelii biserica şi să-i dăruiască odoare scumpe şi „o icoană făcătoare de minuni”. Tot aici a fost înmormântat duhovnicul Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei. Duhovnicul a slujit la mănăstirea Prislop din anul 1948, după ce fusese mutat din mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş.

Mănăstirea Prislop este un loc de pelerinaj pentru români din toate colțurile țării, care vin la mormântul duhovnicului Arsenie Boca.

FOTO: Episcopia Devei și Hunedoarei

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole