Săptămâna Școala în Siguranță” — Activități preventive pentru elevi la Miercurea-Ciuc

În perioada 19-25 mai 2025, Poliția Română, prin Direcția Siguranță Școlară, desfășoară la nivel național campania „Săptămâna Școala în Siguranță”, un demers care urmărește formarea unor comportamente preventive în rândul copiilor și adolescenților.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier s-au alăturat acestei inițiative, începând săptămâna cu activități educativ-preventive în unități de învățământ din municipiul Miercurea Ciuc.

Obiectivul acestor acțiuni este conștientizarea riscurilor asociate violenței, promovarea unui comportament responsabil în familie și în societate, precum și respectarea regulilor de circulație rutieră.

Astăzi, 19 mai, polițiștii au fost prezenți la o grădiniță din Miercurea Ciuc, unde peste 100 de preșcolari și opt cadre didactice au participat la activități interactive pe teme de educație rutieră și prevenirea violenței.

Copiii au învățat, prin joc, cum să circule în siguranță și cum să recunoască și să evite situațiile periculoase.

Tot în cursul zilei, un liceu din municipiu a fost gazda polițiștilor, care au purtat discuții cu elevii și profesorii despre formele de violență, pericolele din mediul online (cyberbullying), precum și despre răspunderea penală în cazul săvârșirii unor fapte antisociale.

Activitățile au fost adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al participanților, folosind metode interactive menite să-i implice activ pe elevi în procesul de învățare a regulilor esențiale pentru siguranța lor.

Campania „Săptămâna Școala în Siguranță” va continua în zilele următoare cu noi întâlniri în școli și licee, contribuind astfel la consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole