
Satele săsești din Colinele Transilvaniei se pregătesc să găzduiască o nouă ediție a Săptămânii Haferland, unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate patrimoniului și tradițiilor săsești din România. Evenimentul se desfășoară în perioada 6–9 august, în localitățile Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.
Tema ediției din acest an, „Dor de Transilvania”, pune în prim-plan legătura dintre comunitățile locale, sașii plecați peste hotare și noile generații care contribuie la păstrarea identității și memoriei acestor locuri.
Pe parcursul celor patru zile, organizatorii anunță participanții că vor putea lua parte la aproximativ 60 de evenimente, printre care concerte, spectacole, tururi ghidate, ateliere de meșteșuguri, expoziții, activități culturale și gastronomice, precum și tradiționalul bal săsesc de la Criț. Bisericile fortificate, curțile și gospodăriile din satele participante vor deveni spații de întâlnire și celebrare a patrimoniului transilvănean.
Ediția din 2026 se desfășoară sub patronajul Președintelui Senatului României și al fostei mari gimnaste Nadia Comăneci, marcând totodată împlinirea a 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnasticii.
Organizatorii anunță că accesul la toate evenimentele este gratuit, invitând publicul să descopere farmecul satelor săsești și bogăția culturală a regiunii Haferland.
Sursa foto-Facebook
(A.I.B)
Post-ul Săptămâna Haferland începe joi. Zeci de evenimente vor anima satele săsești din Colinele Transilvaniei apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.



















