S-au suspendat angajările la Muzeul „Casa Romanţei” Târgovişte!

Nu ştim dacă s-au autosesizat organele în drept şi fac verificări cu privire la modul cum sunt organizate concursurile pentru ocuparea posturilor în muzeele din judeţul Dâmboviţa, probabil că nu având în vedere că nu am primit o comunicare în acest sens, cum se proceda anul trecut, însă mai au timp să o facă, dar este cert faptul că, astăzi – 7 noiembrie 2019, fix în ziua când trebuia să continue procedura de angajare pentru Secţia „casa Romanţei”, concursul a fost suspendat!

Potrivit anunţului postat pe site-ul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, decizia a fost luată în baza HG 286/2011, actualizată, prin care s-a aprobat Regulamentul cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Se mai anunţă că reluarea procedurii va fi comunicată celor interesaţi, la avizier şi pe site-ul instituţiei. De asemenea, în ceea ce priveşte postul de muzeograf debutant – cel care generase cele mai multe suspiciuni în rândul opiniei publice prin faptul că se cereau studii de Jurnalism – „se va relua procedura de scoatere la concurs, conform prevederilor legale”.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole