România educată a lui Iohanis înseamnă licee fără vreun elev care să fi trecut BAC-ul și multe școli fără elevi care să fi luat Evalarea Națională

A trecut examenul de bacalaureat. 42 de licee au produs zero bacalaureați. Vorbim de România educată a lui Iohanis. Dintr-o simplă coincidență, tocmai acum Iohanis s-a întâlnit cu Barna, un super pregătit din punct de vedere al buchiilor cărții, s-a mai întâlnit cu Hunor, altă mare valoare națională și evident că se va întâlni și cu Câțu, cel care a spălat vase pentru „una mică” sau o repriză de tras pe nas, în timp ce figura că merge la „nalte” școli. Coincidență.

Iohanis afirmă că se va mai întâlni cu societatea civilă. Adică se va întâlni cu cei care protestau împotriva ciumei roșii. Are dreptate omul să se întâlnească doar cu semianalfabeți. Dacă s-ar întâlni cu oameni pregătiți cine l-ar mai peria, cine i-ar mai spune că este cel mai …

În 42 de licee din țară, niciun elev nu a luat examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea iunie-iulie. Minunea se petrece tocmai când Iohanis și-a adus aminte de România educată. Este educată România dacă a ajuns să aibă chelneri în funcții înalte ale statului român sau ciocli. Mai este educată pentru că Iohanis încalcă Constituția când vrea el.

Iohanis vrea pentru România educată analfabeți cu diplome. Legea va permite, în viziunea lui Iohanis, ca tinerii care ratează examenul de bacalaureat să urmeze cursurile unor facultăți chiar și fără diplomă de BAC. Aceștia sunt numai buni în politică. Deja epoca miniștrilor fără studii a venit. Guvernul pnl, usr, plus, udmr, bubuie de miniștri fără studii, dar care sunt pe placul „profesorului” Iohanis.

Liceele care se laudă cu 0 bacalaureați sunt în județele Alba, Arad , Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Maramureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea, după cum arată platforma bacplus.ro.

Din 1.452 de instituții de învățământ, în 42 de licee din țară, procentul de reușită este 0 la examenul de bacalaureat 2021.

S-au înregistrat zero admiși în cazul liceelor:

Liceul Teoretic Bilingv Romano-Croat Carasova (Caraș-Severin): 4 candidați;

{coala Profesională, Comuna Sângeru (Prahova): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Petru Rareș, sat Vetrișoaia (Vaslui): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Sover Elek Joseni (Harghita): 14 candidați;

Liceul Tehnologic Comuna Lopătari (Buzău): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Comuna Rusetu (Buzău): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Justinian Marina, Oraș Băile Olănești (Vâlcea): 1 candidat;

{coala Profesională de Cooperație Botoșani (Botoșani): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Octavian Goga Rozavlea (Maramureș): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Zeyk Domokos Cristuru Secuiesc (Harghita): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Petru Cupcea Supuru de Jos (Satu-Mare): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Ucecom Spiru Haret Breaza (Prahova): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Petofi Sandor, Dănești (Harghita): 13 candidați;

Liceul Particular Henri Coandă Baia Mare (Maramureș): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Ucecom Spiru Haret Arad (Arad): 3 candidați;

Liceul Tehnologic Marsa (Sibiu): 6 candidați;

Liceul Tehnologic Ocna Mureș (Alba): 5 candidați;

Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte (Maramureș): 7 candidați;

Liceul Tehnologic Stoina (Gorj): 8 candidați;

Liceul Tehnologic Mihai Viteazul Călugăreni (Giurgiu): 10 candidați;

Liceul Tehnologic Unio-Traian Vuia Satu Mare (Satu-Mare): 4 candidați;

Liceul Teoretic Socrates Timișoara (Timiș): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Georgeta J. Cancicov Parincea (Bacău): 8 candidați;

Liceul Agricol Poarta Albă (Constanța): 27 candidați;

Liceul Tehnologic Oraș Pătârlagele (Buzău): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Mihai Viteazul Mihai Viteazu (Constanța): 9 candidați;

Centrul de Studii  {tefan cel Mare și Sfânt-Bucovina Câmpulung Moldovenesc (Suceava): 2 candidați;

Liceul Tehnologic Timotei Cipariu Balj (Alba): 20 de candidați;

Liceul Tehnologic Nr.1 Borcea (Călărași): 8 candidați;

Liceul Tehnologic Turburea (Gorj): 6 candidați;

Centrul școlar pentru Educație Incluzivă Elena Doamna Focșani (Vrancea): 7 candidați;

Liceul Tehnologic Constantin Filipescu Caracal (Olt): 1 candidat;

Liceul Tehnologic Jean Dinu Adamclisi (Constanța): 7 candidați;

Liceul Tehnologic Crampoia (Olt): 6 candidați;

Liceul Tehnologic Ion Popescu-Cilieni Cilieni (Olt): 13 candidați;

Liceul Tehnologic }ara Moților Albac (Alba): 23 de candidați;

Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt (Olt): 4 candidați;

Liceul Tehnologic Cojasca (Dâmbovița): 7 candidați;

Liceul Tehnologic Petri Mor Nușfalău (Sălaj): 16 candidați;

Liceul Tehnologic Andrei {aguna Botoroaga (Teleorman): 14 candidați;

Liceul Tehnologic Petre Mitroi Biled (Timiș): 2 candidați;

Licel Tehnologic Dimitrie Cantemir sat Fălciu (Vaslui): 2 candidați.

Sursa: InformatorulMoldovei.ro – vezi articolul

Alte articole