RISIPĂ la dezvelirea statuii lui Bethlen Gábor. 8.500 de lei plătiți unei firme pentru sonorizare și ”efecte speciale”!

Primăria municipiului Târgu Mureș va plăti suma de 8.500 de lei societății comerciale care a asigurat ”sonorizare, scenă, lumini și efecte speciale” la recentul eveniment de dezvelire a statuii principelui Bethlen Gábor.

Potrivit paginii web www.licitatiapublica.ro, contractul dintre Primăria municipiului Târgu Mureș și SC Mammoth Stage SRL Curteni face parte din categoria ”cumpărări directe” și are o valoare estimată de 8.500 de lei, bani necesari pentru asigurarea unor ”servicii de sonorizare, lumini, efecte speciale.”

”Servicii de sonorizare, scenă, lumini și efecte speciale la acțiunile organizate de Municipiul Târgu Mureș – Servicii de sonorizare, lumini și efecte speciale necesare la acțiunile organizate de Primăria Municipiului Târgu Mureș, respectiv: “ Inaugurare statuie Bethlen Gábor” – 15 noiembrie 2020 – (servicii din categoria celor prevăzute în anexa 2 la Legea 98/2016 privind achiziţiile publice); Operatorul economic va transmite propunerea tehnică și financiară în conformitate cu prevederile caietului de sarcini atașat în SICAP pe adresa de e-mail comunicate@tirgumures.ro”, se precizează în anunțul cu numărul DA26815270 publicat luni, 16 noiembrie, pe pagina web www.licitatiapublica.ro.

Evenimentul de dezvelire a statuii principelui Bethlen Gábor a fost organizat duminică, 15 noiembrie, în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș, și a durat aproximativ 40 de minute.

Alex TOTH

Post-ul RISIPĂ la dezvelirea statuii lui Bethlen Gábor. 8.500 de lei plătiți unei firme pentru sonorizare și ”efecte speciale”! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole