Restricții temporare de trafic prin PTF Sighetu Marmației, pentru reluarea lucrărilor la podul peste Tisa


Poliția de Frontieră a informat că, în urma notificării transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), se reiau lucrările la calea de rulare și trotuarele podului istoric peste Tisa, care asigură legătura rutieră dintre România și Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
Potrivit autorităților, până pe 3 aprilie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00–16.00, traficul rutier prin PTF Sighetu Marmației va fi restricționat pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.
Traficul pietonal nu este afectat de aceste măsuri.
Poliția de Frontieră recomandă participanților la trafic să își planifice din timp deplasările și să ia în considerare posibile întârzieri în intervalul menționat.

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole