Restricții de circulație pe Bulevardul Decebal, de săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare încep lucrările prevăzute în cadrul proiectului privind reconfigurarea axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului”, finanțat din fonduri europene.

Dat fiind faptul că la intersecția dintre străzile Bulevardul Decebal – Cuza Vodă și Ursului sunt prevăzute lucrări de realizare a unui pasaj pietonal subteran, Primăria Bistrița anunță o serie de restricții de circulație.

Astfel, în perioada 8 – 16 august, circulația va fi restricționată pe Bulevardul Decebal, pe zona cuprinsă între intersecția Bulevardului Decebal cu strada Zimbrului și până la intersecția dintre Bulevardul Decebal cu strada Crinilor, strada Andrei Mureșanu și strada Ioan Slavici.

U️lterior, în perioada 16 august – 31 decembrie, circulația va fi închisă pe Bulevardul Decebal, pe zona cuprinsă între intersecția Bulevardului Decebal cu strada Zimbrului și până la intersecția dintre Bulevardul Decebal cu strada Crinilor, strada Andrei Mureșanu și strada Ioan Slavici.

După data de 16 august, dirijarea circulației pe noi trasee va fi conform planșei anexate.

Participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației.

Articolul Restricții de circulație pe Bulevardul Decebal, de săptămâna viitoare a apărut prima dată pe ZIAR DE BISTRIȚA.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole