Recomandările acad. OVIDIU BOJOR pentru o sănătate de FIER. Rolul minutului de dinainte de masă

Recomandările acad. OVIDIU BOJOR pentru o sănătate de FIER. Rolul minutului de dinainte de masă

Academicianul OVIDIU BOJOR este cel mai cunoscut fitoterapeut. Toată viaţa a promovat o viaţă sănătoasă.

“Pentru mine medicamentul primordial este alimentaţia. Suntem ceea ce mâncăm. În funcţie de calitatea alimentaţiei, vorbesc acum de corpul fizic, dar care influenţează şi psihicul. Alimentaţia naturală, cât mai puţin procesată, împărţită în trei mese principale şi două gustări pe zi, iar cantitativ – cantităţi foarte reduse. Totdeauna mă ridic de la masă cu 10-15 minute înainte de a mă simţi sătul. Şi niciodată nu intru la masă ca sa înfulec. Primul lucru, care e foarte important şi pe care l-am moştenit din copilărie, un minut de reculegere, iar după aceea o să începi liniştit să mănânci,” a declarat recent Ovidiu Bojor care se apropie de 95 de ani.

El recomandă 15-20 de minute de mişcare dimineaţă şi seara. Nu este adeptul mişcării după masă. EL CREDE în siestă.

El a mai recomandat ca dimineaţă să se nu se mănânce mâncare procesată, ci sucuri şi produse naturale.

Produsele naturale sunt: 10 felii de măr, să zicem, o banană, o portocală, bineînțeles alternate, menţionează nongenarul.. Fructe. Hrană neprelucrată, nefiartă, negătită, mai adaugă el. „S-a constatat științific: în cazul în care începi cu salam, carne, grăsimi, numărul de leucocite ajunge la 20.000. În momentul în care începi cu hrană vie numărul de leucocite se păstrează la valoarea normală de 9.000.”

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole