RECENZIE. Crime perfecte (și momente amuzante) pe scena Teatrului Național Târgu Mureș

Compania Tompa Miklós a Teatrului Național Târgu Mureș respectă tradiția de a prezenta în premieră, în seara de Revelion, un spectacol delectant, astfel încât publicul să își ia rămas bun de la vechiul an și să îl întâmpine pe cel nou prin teatru, gest cât se poate de admirabil. Dacă în mod obișnuit spectacolul este un musical (în 2017 a fost prezentat „Fekete Péter“, în regia lui Keresztes Attila), de această dată, propunerea actorului și directorului artistic al Naționalului târgumureșean, Gáspárik Attila, aici în calitate de regizor, este adaptarea scenică a celebrului roman al Agathei Christie, „Zece negri mititei“. Cartea a fost publicată în 1939, s-a bucurat de un succes fulminant (până în prezent a fost vândută în peste 100 milione de exemplare în întreaga lume, fiind cea mai bine vândută carte polițistă din istorie) și a fost dramatizată de autoare în 1943, având premiera la Londra.

 

Montarea de față a fost realizată cu titlul „Călăul necunoscut… Și nimeni altcineva!“ și aduce spectatorilor farmecul retro al primei jumătăți a secolului trecut, fapt reflectat de vestimentația personajelor, de decorul având un farmec desuet, și de muzica jazz care punctează momentele de respiro al unui spectacol în care tensiunea este bine gradată, iar suspansul este întreținut cu eficiență de la început până la final.

Romanul a beneficiat de numeroase adaptări pentu film, radio, televiziune și, bineînțeles, teatru, iar povestea este deja binecunoscută: opt englezi, femei și bărbați, de vârste diferite, sunt invitați, sub varii pretexte și remunerații, de un misterios domn Lucky, să petreacă un scurt sejur pe o mică insulă retrasă, având la dispoziție un conac dotat cu toate cele necesare și serviciile unui majordom și a soției sale, bucătăreasă și menajeră. Toate cele 10 personaje, aparent respectabile și integre, află, însă, că gazda lor, care întârzie, nu își va mai face apariția și că le-a chemat pe insulă cu un alt scop decât cel prezentat inițial. Invitaților le este adus la cunoștință un rechizitoriu prin care, fiecare în parte, se fac vinovați de crime pe care justiția nu le-a putut sancționa, dar care nu trebuie să rămână nepedepsite. Duplicitatea lor morală va fi probată apoi de evenimentele ulterioare, prin care personajele își recunosc, pe rând, contribuția la faptele de care sunt acuzate, deși fiecare în parte își găsește justificări și varii disculpări. O altă descoperire, inițial amuzantă, va ajunge în scurt timp să îi îngrozească: poezioara pentru copii intitulată „Zece negri mititei“, afișată în salon, descrie felul în care aceștia îți găsesc sfârșitul în forme care mai de care mai extravagante. De îndată ce primul personaj (tânărul iresponsabil Anthony Marston) moare subit, în condiții inexplicabile, care fac trimitere la prima strofă a macabrei poezii, atmosfera devine încordată, iar prezența misteriosului criminal devine omniprezentă. Rând pe rând, conform versurilor poezioarei, călăul necunoscut și justițiar își lichidează victimele, instaurând o atmosferă de teroare și de suspiciune, în care fiecare îi bănuiește pe ceilalți, iar următoarea lovitură mortală poate veni de oriunde.

Spre deosebire de roman, adaptarea scenică prezintă o atmosferă mult mai degajată, mai light. Aerul fatalist și tensiunea sunt omniprezente, acțiunea este aceeași, însă atmosfera de thriller este străbătută de numeroase momente comice, de poante, ironii și replici în care personajele se iau în răspăr, de contrapuncturi în care reacțiile acestora virează fie în isterii ridicole, fie în atitudini fals-degajate, dar care, astfel, relaxează acțiunea și o fac mult mai accesibilă sensibilităților unui public mai larg. Agatha Christie a fost conștientă de caracterul intransigent al romanului, în care personajele sunt pedepsite conform „prescripției“ poezioarei, și a creat în acest caz un final alternativ, în care, totuși, cineva scapă urgiei punitive, îmblânzind astfel tonul deznodământului. Din punctul meu de vedere, soluția nu e cea mai potrivită, iar cheia întregului mister este rezolvată destul de expeditiv și, prin urmare, neconvingător și forțat, dar tocmai acest fapt se dovedește a fi în avantajul spectacolului, care, ținând cont de contextul în care a fost realizat, se vrea a fi divertisment de calitate (ceea ce îi reușește), care să destindă, să țină publicul cu sufletul la gură, dar să îi ofere și momente de descătușare prin râs. Pe de altă parte, caracterul unic al romanului care stă la baza adaptării scenice, și triumful realizării mult-râvnitei „crime perfecte“ trebuie savurate și apreciate chiar la sursă, citind „Zece negri mititei“.

 

Spectacolul, având un final diferit față de cel al romanului, nu privează în totalitate potențialii cititori ai cărți de surpriza inegalabilă a acestuia, ceea ce, din punctul meu de vedere, constituie un merit. În același timp, însă, spectatorii se vor simți mult mai răsplătiți dacă, în prealabil, vor citi cartea (care are rara calitate – repetată, însă, până la clișeizare, în scopuri de marketing – de a „nu putea fi lăsată din mână“) și vor aprecia la maxim structura ingenioasă și finalul memorabil. Atunci vor putea savura chiar mai bine jocul actoricesc al trupei maghiare, punerea în scenă și rezultatul final cu care Compania Tompa Miklós se poate mândri.

Din distribuție fac parte actorii: Oszkár Meszesi, Botond Kovács, Ildikó P. Béres, Boglárka Katalin Simon, Balázs Varga, Gellért Kádár L., Ernő Galló, Gábor Tollas, Orsolya Moldovan, László Kilyén și Csaba László.
Decorul este realizat de Maria Miu, costumele sunt create de Orsolya Moldovan, muzica este compusă de Csaba Boros, proiecțiile video sunt realizate de Sándor Sebesi, iar asistentă de regie este Bea Fülöp.

Andrei VORNICU

Post-ul RECENZIE. Crime perfecte (și momente amuzante) pe scena Teatrului Național Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole

Loading...